Dramele neștiute ale copiilor în timpul pandemiei: „Mă simt ca într-o închisoare din care nu pot evada”

De la începutul pandemiei, copii au fost supuși unui regim de viață total necunoscut lor, asemănat de multe ori cu o închisoare. Lipsa socializării cu alți copii, lipsa educației oferite de mediul școlar și statul doar în casă au dus la apariția unor grave probleme de sănătate mintală.

Acest lucru este confirmat chiar de către numărul apelurilor în creștere primit de către  Asociația Telefonul Copilului. Asociaţia Telefonul Copilului este o organizaţie neguvernamentală, non-profit, al carei scop este acela de a proteja copiii impotriva oricarei incercari de incalcare a drepturilor lor, impotriva oricarei forme de abuz.

Pandemia a exacerbat problemele psihologice și abuzul în rândul copiilor, în contextul măsurilor de izolare impuse. Principalele probleme asociate pandemiei pentru care copiii au apelat numărul gratuit 116111, precum și instrumentele online de consiliere oferite de Asociația Telefonul Copilului au fost: nevoia de consiliere psihologică, în  procentaj de 52,8%, respectiv abuzul și violența în familie, 46,8%.

7.000 de apeluri de ajutor s-au primit în lunile de pandemie la Telefonul Copilului.

În tot acest timp, nicio autoritate nu s-a gândit măcar că pandemia și-a pus definitiv amprenta pe psihicul copiilor noștri.

„Bună, mulțumesc că mă ascultaţi. O sa încerc să va explic pe scurt cu ce mă confrunt, pentru ca povestea este lunga. Am 13 ani şi locuiesc cu părintii şi sora mai mica. Abuzurile au existat întotdeauna, când eram mici eu şi sora mea dormeam sub pătura, de frică. În ultima perioada însa, de când cu pandemia, îmi este şi mai greu să fac faţă situației. Mă simt izolata, ca într-o închisoare din care nu pot evada. Părintii mei au început să fie si mai duri, nu mă simt în siguranță acasă si îmi fac griji pentru sora mai mică. Va rog să nu îmi contactați părintii, vreau doar sa ma învățați cum sa ma protejez pe mine, dar şi pe sora mea.”

E strigatul de ajutor al unui copil în pandemie. Rostit nu către părinți sau prieteni, ci către o voce străină, în spatele unui telefon încărcat cu speranță. Pentru mii de copii din România, singurătatea, fricile, neputința au devenit în pandemie o povară prea mare pentru umeri atât de mici. Și strigătele au fost multe.

„Buna ziua, aș vrea să păstram discuțiile confidențiale. Să spunem că mă numesc Ana. Sunt adolescentă şi probabil problemele mele sunt prea mici pentru oamenii mari. Înainte de starea de urgenţă am fost internată la psihiatrie. Mi-a fost prescris tratament pentru depresie şi anxietate. Am sperat că voi fi mai bine, însă din cauza izolării în casa starea mea s-a agravat. Nu mănânc, nu dorm, m-am izolat de toți prietenii şi am luat destul de mult in greutate.”

Dramele acestor copii duc la tentative de sinucidere

„Vorbim despre copii triști, copii singuri, copii care au experimentat stări de depresie, de anxietate, copii care au trecut prin tentative de suicid, automutilare”, a spus Cătălina Florea, director executiv al Organizației “Telefonul Copilului”.

„Am ajuns sa-mi rod unghiile, să-mi smulg părul din cap, mă pedepsesc pentru ca nu sunt bună de nimic. Părintii nu ma înțeleg, mi-au spus că singura soluție la problema mea este rugăciunea. Vreau ca totul să se termine pentru mine, dar nu am curajul sa fac ceva în privința asta”

Dr. Mihai Craiu: Sunt extreme de comportament şi de suferință foarte mari

„Sunt extreme de comportament şi de suferință foarte mari! Şi de altfel, e public, am vorbit de fenomenul de suicid la adolescenți. La Las Vegas, numărul adolescenților care s-au sinucis în 2020 e dublu decât media utimilor 5 ani. Se întâmplă ceva foarte rău.

Au apărut în familii normale, fără background de patologie psihiatrică, pentru că planul firul speranțelor lor s-a fracturat pe nepregătitelea.

Cei mai mulți care aveau probleme serioase erau speriați la modul general. Nu puteau spune el e bau-bau. Erau speriați ca mama nu vorbește, părinţii se ceartă.

Copiii, chiar dacă sunt mici şi noi avem impresia că nu înțeleg, trebuie incluși în acest univers de emoții pentru ca excluderea îi face să nu înțeleagă problemele noastre şi să se refugieze într-un loc unde e singur şi e predictibil”, a spus Mihai Craiu, medic primar pediatrie la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului.