Categories: Ştiri sănătate

Drama unui artist de numai 17 ani. Un SMS de 2 Euro la 8832 cu textul “Nicolae” îl ajută în lupta vieţii sale!

Nicușor este un tânăr de 17 ani, care s-a născut cu o vedere foarte slabă (vede doar 6% cu ochiul drept, iar cu stângul nu vede deloc). Până la vârstă de 4 ani, nu a mers, dar cu toate acestea a fost un copil curajos, ambițios, cu o credință puternică în Dumnezeu, optimist și muncitor. Ba mai mult, a terminat clasa a IX-a la domiciliu, cu media de 9,47. A absolvit cu brio cursurile de vioară și pian. Cânta de la 6 ani, are peste 60 de diplome, 16 trofee și 7 medalii, participând la multe festivaluri din țară, dar și din străînătate (Austria, Lituania, Rusia, Ucraina, Turcia etc.).
Toate aceste rezultate le-a obținut prin multă muncă, dar a avut și foarte mult de suferit în afară de problema cu vederea. Cu 5 ani în urmă, a avut  o intervenție chirurgicală, în Turcia, la Spitalul Acibadem din Istanbul; i s-a extras o bucățică din osul soldului și i s-a pus la picior, operația fiind un real succes.
Bucuria nu a durat prea mult, deoarece o altă boală gravă a apărut: insuficientă renală în grad avansat. S-a internat la aceeași clinică, cu mare speranță că își va salva fiul. Din luna martie 2018, a început investigațiile, analizele și consultațiile, iar recomandarea a fost transplantul de rinichi. Partea bună a fost că mama este compatibilă pentru transplant, iar pe 11 mai 2018 s-a făcut transplantul de rinichi.
Apoi totul s-a năruit din nou de la simplă apă de la robinet pe care a băut-o, fiind infectat cu bacteria E. Coli și transportat de urgență la spital în stare gravă. Băiatul trebuie să continue tratamentul, deoarece viață lui este în mare pericol.
Donează pentru Nicolae!
Din păcate, părinții au rămas fără bani din cauza sumelor colosale pe care a trebuit să le plătească în acești ani pentru tratament. Nicolae are nevoie de 49.000 de Euro, iar noi suntem marea lui speranța că va învinge! Asociaţia “Salvează o inimă” a răspuns prompt la strigătul de ajutor al familiei Untilă şi au demarat o campanie de strângere de fonduri pe platforma sa de donaţii – https://salveazaoinima.ro/campaigns/nicolae-untila/, unde peste 1.200 de români au dăruit din puţinul pe care-l au pentru a-l salva pe Nicolae. Până în prezent s-au donat în total aproximativ 19.000 de Euro. De asemenea, donaţiile mai pot fi făcute şi prin SMS, la 8832, cu textul “Nicolae” sau prin transfer bancar în consturile Asociaţiei:  RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).
Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 350 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 80.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații peste 2.920.000 de Euro şi peste 900.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016 şi 2017), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare” (2016).

Recent Posts

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

4 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

23 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

53 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Citeste si: