Din cuprinsul articolului
Drama Laurei Lavric. Îndrăgita artistă și-a deschis inima și a făcut confesiuni dureroase despre momentul care i-a sfâșiat inima.
Mama Laurei Lavric s-a stins din viață în urmă cu 7 ani. Pe lângă această pierdere, artista a mai trecut printr-un moment dificil, atunci când nu a putut să fie prezentă la înmormântarea tatălui său.
Când a aflat că tatăl său s-a stins din viață, Laura Lavric era plecată într-un turneu. Fiul artistei s-a gândit să îi ascundă vestea tragică, așa că a aflat adevărul abia când s-a întors în România.
”Când a murit tata, eram în Canada. Nu mă așteptam să moară el, fratele mamei era bolnav. Eram în Canada și am visat că aveam geanta goală, eram îngrijorată rău, plânsă toată. Eram convinsă că o să se întâmple o nenorocire. Îl sun pe Victor (fiul meu). El tocmai se întorcea de la înmormântare. Nu a vrut să-mi spună. Aveam contract pentru turneul din Canada, nu puteam să plec, oricum. Și dacă mă întorceam, el fusese înmormântat deja. Toți au hotărât să îmi ascundă asta. Turneul dura două luni. Fiul meu știa că țin mult la tata! L-am sunat atunci și tot eu eram supărată pe el, l-am repezit la telefon.
Când am ajuns acasă, el mă aștepta la aeroport. Avea barbă, purta doliu, eu l-am luat la rost că și-a lăsat barbă. Înainte să mă urc în mașină, mă prinde de mână și-mi spune că trebuie să-mi zică ceva. Mie nu mi-a venit să cred! Am leșinat lângă mașină. Până la Iași am plâns fără oprire! Am făcut și indigestie. A fost un șoc imens! Am făcut o criză, nu mai puteam să mă mișc, nici să strig nu puteam. M-a tras fiul meu din pat, am ieșit în balcon, mi-am revenit!”, a povestit Laura Lavric în direct în emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D.
„Virusul nu m-a ocolit. Nu exagerez cu nimic. Cei care spun că nu există virus și că este o păcăleală nu e adevărat. Vă spun prin ce am trecut eu, adică am simțit cum se moare, senzația și răul de moarte, frisoane, mi-am pierdut mirosul, dar gustul a rămas. (…) Plângeam, mă puneam în genunchi și spuneam: Doamne, nu vreau să mor acum. Nici acum nu am mirosul perfect.
Mi-a trecut și văd prin casă totul plin de păr. Când mă pieptănam cădea. Dacă mă pieptăn de câteva ori pe zi rămân cheală”, a declarat Laura Lavric la Antena Stars.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…