Tinerii de astăzi, numiți de specialiști drept Generația Internet, s-au născut și au crescut mult diferit de generațiile anterioare. În ziua de azi, aproape orice tânăr s-a născut și a crescut cu laptopul în brațe, adoarme cu smartphone-ul lângă el, iese foarte rar afară, iar acest stil de viață este cauza principală pentru stările de depresie și nefericire.
Potrivit psihologului Lenke Iuhoș, mulți părinți dau vina în mod eronat pe dezvoltarea tehnologiei pentru situația actuală, și nu conștientizează modul defectuos prin care s-a creat ruptura totală între viața reală și viața virtuală. “Majoritatea părinților le oferă copiilor lor laptopuri, tablete, telefoane inteligente etc., pentru a-i ține ocupați, cuminți, sperând că doar prin această metodă ei se pot ocupa de treburile cotidiene. Din nefericire însă, acest mod de relaționare este unul deficitar, riscând să acutizeze și mai tare ruptura emoțională între părinți și copii, cei din urmă găsindu-și până la urmă refugiul în lumea virtuală. Și mai îngrijorător este faptul că micuții au ajuns nici măcar să nu se mai bucure când primesc un gadget de ultimă generație, așa cum o făcea generația anterioară când primea o gumă Turbo, spre exemplu, ci adoptă o atitudine de genul da, mi se cuvine. Tehnologia a ajuns să fie folosită de copii nu ca un mod de divertisment, ci ca o încercare disperată de a le umple nefericirea”, explică psihologul Lenke Iuhoș.
Cum strigă după ajutor Generația Z și Generația Alpha?
Psihologul este de părere că reprezentanții Generației Internet au tendința de a adopta două tipuri de atitudini, pentru a primi atenția cuvenită:
Va încerca să capteze atenția părinților prin diferite metode. “De regulă, pentru a atrage atenția, la început, copiii se manifestă zgomotos: țipă, aruncă jucăriile, fac dezordine, sparg lucrurile din casă etc. Este esențial pentru noi, părinții, să observăm imediat aceste comportamente și să conștientizăm că aceștia nu au ajuns la maturitatea necesară de a-și exprima corect sentimentele și trăirile. Este clar un strigăt de ajutor, iar un părinte atent va înțelege imediat de ce copilul său este obraznic. Acum este momentul cel mai important în care să-i oferi atenție și răbdare copilului, să faci ce-ți spune și să-i oferi timpul și răbdarea de care are nevoie”, explică psihologul Lenke Iuhoș.
Se va închide în el și va înceta să mai comunice. “Dacă acele strigăte după ajutor nu vor fi auzite, copiii se vor resemna și într-un final vor înceta să mai comunice cu cei din jurul lor. În faza imediat următoare, aceștia își vor reprima sentimentele și trăirile și nu vor mai căuta ajutor din partea părinților, ci vor căuta noi metode de a-și umple golul interior. Toate aceste sentimente interioare nemanifestate, pe care le trăieşte copilul, vor avea repercusiuni la maturitate, unde copilul devenit adult va continua să adopte comportamente și obiceiuri nesănătoase, prin care să-și satisfacă nevoile neîmplinite în copilărie, prin: implicarea în relații toxice, consumul de alcool, consumul de droguri, anturaje rău famate etc.”, declară psihologul Lenke Iuhoș.
Cum le putem reda copilăria micuților noștri?
Psihologul consideră că strategia cea mai puțin eficientă, pe care o poate adopta un părinte, este de a-l îndepărta brusc de tehnologie, acest lucru va aduce și mai multă confuzie în viața lor. Copiii au nevoie de un calendar de activități, prin care să-și descopere hobby-urile și noi metode de divertisment decât cele oferite de telefonul mobil. “Copiilor din ziua de azi nu li s-a oferit ocazia să observe noi metode de a se bucura de viață, noi mijloace prin care să-și construiască o relație sănătoasă și echilibrată între viața virtuală și cea reală. Copiii nu au capacitatea de a lua singuri decizii benefice pentru dezvoltarea lor emoțională, de aceea au nevoie de părinți în acest sens. Îl poate aduce mai des în parc, la locul de joacă, mai des la iarbă verde, într-o expediție pe munte, îl poate înscrie într-un club sportiv (karate, fotbal, înot, gimnastică etc.). El nu trebuie îndepărtat abrupt de stilul său de viață, ci trebuie să i se arate o alternativă de a-și trăi viața, astfel încât el să ia o decizie în cunoștință de cauză”, conchide psihologul Lenke Iuhoș.
