Din cuprinsul articolului
Drama Elenei Udrea. Fostul ministru al Turismului se află deja de câteva săptămâni în spatele gratiilor, având de ispășit o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
La scurt timp după ce a aflat că Bogdan Olteanu a fost eliberat, Elena Udrea a izbucnit și a transmis un mesaj dur pe o rețea socială.
“Ce fel de Justiție este cea în care unii sunt eliberați legal din închisoare ca urmare a respectării de către judecători a deciziei CCR ( cea privind prescripția), în timp ce eu am fost băgată ilegal în închisoare, ca urmare a încălcării de către anumiți judecători a deciziei CCR (cea privind ilegalitatea compunerii completului de judecata)?
O încălcare brutală și abuzivă care face ca eu să stau arestată ilegal deja de 300 de zile și din cauza căreia nu îmi pot vedea copilul de mai bine de 3 luni”, scrie Elena Udrea pe o rețea socială.
Carmen Harra a vorbit despre situația Elenei Udrea si lasă de început că problemele abia au început pentru aceasta, căci trebuie să își plătească karma din ultimii ani.
„Am observat acțiunile ei. Tot eu i-am prezis că o să se căsătorească cu un bărbat mai tânăr și că o să aibă un copil, lucruri care păreau imposibile, pentru că era prea în vârstă. Toate ce i-am spus de-a lungul timpului, că va fugi, că va fi prinsă, tot eu am prezis că în final va ajunge să execute această sentință.
Ea încă mai poate naviga o perioadă de timp, să încerce să inducă în eroare, poate, autoritățile într-un fel anume, dar intră într-un an karmic și de acolo nu mai are loc de întors.
Karmele ei încep să o urmărească și ea trebuie să le plătească. Așa că finalul lui Udrea este că va trebuie să plătească, chiar dacă părea că scapă. Ea nu ar trebui să mai pozeze în victimă că are copil mic, ci să accepte că a greșit.
Din păcate pentru ea, nu există cale de întors, își va plăti greșelile.”, a declarat Carmen Harra, în emisiunea Online Story, potrivit wowbiz.ro.
„2022 era anul ei de reflecție. În anul acesta, ea avea șansa să corecteze ceva, să acționeze. Acesta era anul în care putea obține iertarea, dar nu a făcut-o.
Din nefericire, lucrurile la ea merg spre rău, pentru că ea intră în anul karmic, care sunt puțini în viață, dar sunt anii de plată.(…) Anii ei de plată sunt în ultimii 12 ani.
Deci, tot ce s-a întâmplat în viața ei în ultimii 12 ani, este expus pentru rezoluție, finalul lui 2022 și parcursul lui 2023. Aici este perioada ei de răscruce și perioada ei de plată karmică.”, a mărturisit Carmen Harra.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…