Din cuprinsul articolului
După tragicul incident în care o tânără în vârstă de 19 ani a fost atacată mortal de un urs pe un traseu din Munții Bucegi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că va implementa noi măsuri pentru gestionarea populației mari de urși.
După tragicul eveniment, iubitul fetei a relatat că a încercat să alunge animalul sălbatic mai multe minute, dar fără succes, iar la un moment dat a atacat. Apelul la numărul de urgență 112 a fost efectuat în jurul orei 15.45, când tânărul a anunțat că ursul a atacat-o pe iubita sa și a tras-o într-o râpă adâncă.
Iubitul fetei ucise de urs, în stare de șoc
Tânărul le-a explicat anchetatorilor că se aflau în drum spre cascada Spumoasa de pe valea Jepii Mici când au întâlnit ursul pe potecă. Acesta a mai adăugat că inițial își doreau să facă alt traseu, însă iubita lui a insistat să facă acel traseu și să ajungă la cascadă pentru a se relaxa.
România are 8.000 de urşi
Ministrul a declarat că în urmă cu un an când a preluat conducerea Ministerului a emis un ordin care a reglementat numărul de urși care pot fi vânați, cu scopul de a preveni sau interveni în cazul unor atacuri.
Mai exact, ordinul respectiv a stabilit un contingent de 500 de urși, din care, în urma consultărilor cu diverse instituții, inclusiv cu Academia Română, au fost aprobate în jur de 220 de exemplare.
„Astăzi, după estimările specialiștilor, discutăm de 8.000 de exemplare. Probabil însă, dincolo de această cifră, care este extraordinar de mare, vedem în fiecare zi câte o știre cu un urs, fie că a ajuns într-un sat, fie că a ajuns într-un oraș, fie că e pe Transfăgărășan sau a generat o tragedie precum cea de la Bucegi”, a mai punctat ministrul Mediului.
Totodată, Mircea Fechet a recunoscut că există o problemă evidentă cu populația de urși din România.