Din cuprinsul articolului
În perioada următoare, România se va confrunta cu un val de căldură. Experții au înregistrat cele mai ridicate valori din această vară, iar persoanele vulnerabile pot fi afectate de valul de căldură. Iată cum te poți proteja și, de asemenea, cum eviți riscurile asociate.
Suntem în cea mai călduroasă perioadă din această vară, treptat maximele termice vor urca până la 40 de grade Celsius. Nici începutul lunii viitoare nu se anunță mai răcoros, precizează directoarea generală a Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, la RRA, citat de Rador.
„Există probabilitatea destul de ridicată să înregistrăm și în primele zile din luna august valori de 37-38 de grade Celsius, în special în partea de sud, sud-est a țării.
De astăzi acestea vor fi în creştere în aproape toată țara, dar mai ales în partea de vest și sud, acolo unde ne aşteptăm să înregistrăm valori de 38-39 de grade Celsius, izolat, în extremitatea sudică, valori chiar de 40 de grade Celsius.
Nu în ultimul rând, nopțile vor fi tropicale, temperaturile vor coborî sub 20 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală, cu siguranţă, în anumite zone din vestul, sudul, estul țării va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperatura resimțită de asemenea va putea avea valori semnificative, de 42, posibil 45 de grade”, comunică Elena Mateescu.
Cum te protejezi de valul de căldură?
Dr. Vasi Rădulescu, renumit medic român, oferă o serie de sfaturi care te pot ajuta să reduci efectele negative ale temperaturilor ridicate.
„În perioada următoare sunt anunțate temperaturi și de 40 de grade Celsius la umbră, așa că e bine să știm cum să procedăm pe astfel de temperaturi. Iată câteva sfaturi:
- Evităm expunerea la soare în perioadele cu valori mari UV;
- Ne deplasăm dimineața devreme sau seara;
- Ne hidratăm eficient;
- Nu consumăm băuturi alcoolice, pentru că alcoolul deshidratează;
- Temperaturile crescute fac vasodilatație periferică (mecanism prin care, alături de altele, corpul încearcă să compenseze temperatura ambientală înaltă), ceea ce poate însemna scăderea tensiunii arteriale. Hipertensivii aflați sub tratament pot face hipotensiune;
- Purtăm haine care permit trecerea ușoară a aerului prin ele. Evităm culorile închise;
- Folosim creme de protecție solară cu SPF înalt;
- Ținem aproape o sticlă cu apă pentru hidratare constantă;
- Evităm mesele bogate. Mâncăm salate, fructe, alimente care ne și hidratează bine;
- Folosim o protecție pentru cap, de tipul unei șepci, pălărioare;
Este probabil ultimul val de căldură din acest an. Aveți grijă de dumneavoastră și instruiți bine vârstnicii”, scrie Dr. Vasi Rădulescu pe propriul blog.