Din cuprinsul articolului
Dr. Valeriu Gheorghiță, zi cu emoții. „Îmi doresc să facem un pas spre normalitate!”
Șeful Campaniei de Vaccinare a mers în cursul zilei de duminică în locul în care a copilărit. Dr. Valeriu Gheorghiță a ajuns în comuna Izvoru, din județul Argeș, unde, alături de echipa medicală a centrului deschis aici, va vaccina toate persoanele care doresc să se imunizeze anti-covid.
Activitea a început în jurul orei 10.00, iar vaccinarea se realizează doar cu buletinul, fără programare în platformă. Bucuroși să îl revadă, localnicii au venit la vaccinare, iar după doar câteva ore, peste 35 de persoane au beneficiat de actul medical.
Prima persoana vaccinată de medicul militar a fost un baiat de 16 ani, emoționat, dar dornic și încrezător că gestul său contribuie la binele familiei și al întregii comunități. Un moment emoționant a fost și revederea cu verișoara de gradul I care s-a numărat printre cei care au venit să se vaccineze.
„Sunt emoționat și nerăbdător ori de câte ori revin în locul nașterii mele. Mi-e dor de meleagurile copilăriei, de părinți și de toți cei dragi, alături de care am crescut. Îmi doresc ca împreună cu ai mei colegi argeșeni să facem încă un pas către normalitate! Să vaccinăm!”, a declarat declarat Valeriu Gheorghiță, potrivit contului de Facebook Ro Vaccinare.
Până în prezent, în România, au fost vaccinate peste 4,1 milioane de persoane. Dintre acestea, mai bine de 3,1 milioane au primit inclusiv rapelul. În total, la nivelul centrelor de vaccinare au fost înregistrate 15.697 de reacții advese, reprezentând un procent de 0,216 din cele circa 7,2 milioane de doze administrate în țară.
Dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat că, din estimările autorităţilor, România va ajunge, în luna august, în „prag de imunitate colectivă”, într-un procent cumulat de 50%, reprezentând „vaccinare şi persoane care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2”.
„Estimările noastre sunt că, undeva în august, la 1 august vom ajunge în prag de imunitate colectivă, cumulat, de circa 50%, ceea ce înseamnă vaccinare şi persoane care au trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2”, a declarat șeful CNCAV, potrivit Agerpres.
Țintelor de vaccinare au fost stabilite astfel încât să existe 5 milioane de persoane imunizate până la finalul lunii mai, 6 milioane în iulie şi 7 milioane în august. Şeful CNCAV a adăugat că la ora actuală situaţia epidemiologică la nivel naţional este bună, însă este nevoie de consolidarea acestui „trend evolutiv favorabil”.
„Ţinând cont de estimarea, de evoluţia epidemiologică a numărului de cazuri, din fericire situaţia epidemiologică la nivel naţional este una bună. Însă avem nevoie să consolidăm acest trend evolutiv favorabil şi să asigurăm acea predicţie pe termen lung.
Încât prin vaccinare, scăzând numărul persoanelor care sunt susceptibile la infecţie, să nu mai avem risc de recădere epidemiologică după ce relaxăm etapizat şi progresiv toate aceste restricţii”, a mai spus dr. Valeriu Gheorghiță.
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…