Categories: Ştiri sănătate

Dr. Valeriu Gheorghiță s-a alăturat maratonului Vaccinării de la București: „Vaccinez pentru România!”

Dr. Valeriu Gheorghiță s-a alăturat maratonului Vaccinării de la București: „Vaccinez pentru România!”

Între 7 și 10 mai are loc maratonul Vaccinării – ediția București, în două locații, la Sala Palatului și Biblioteca Națională, însumând 50 de fluxuri de vaccinare. Vaccinul utilizat este cel produs de compania Pfizer, fiind autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani.

La acțiune participă aproximativ 1.200 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi medicinişti. Dintre cei 1.200 de voluntari, 260 sunt medici, 300 asistenţi medicali, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi.

Violonistul Alexandru Tomescu va cânta la Centrul de Vaccinare al Bibliotecii Naționale București, cu Vioara Stradivarius Elder-Voicu

Astfel, se va organiza un studio video, de la care se vor face transmisiuni live de la Sala Palatului, iar purtători de cuvânt vor fi medici cu experienţă din diferite domenii, care vor susţine latura informaţională a proiectului.

De asemenea, vor fi şi momente muzicale de pian şi vioară şi vor fi prezenţi sportivi, artişti, dar şi alte vedete. De exemplu, duminică, 9 mai, ora 16:00, la Centru de Vaccinare din incinta Bibliotecii Naționale București, Violonistul Alexandru Tomescu cu Vioara Stradivarius Elder-Voicu, Obiect de Patrimoniu Național, Categoria Tezaur și pianista Sînziana Mircea vor susține un concert de muzică clasică.

Dr. Valeriu Gheorghiță: „Vaccinez pentru România!”

Coordonatorul campaniei de imunizare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, este unul dintre medicii care administrează vaccin împotriva SARS-CoV-2 la maratonul organizat în Bucureşti.

„Sunt onorat că astăzi am prilejul să fiu în mijlocul românilor și să pun umărul pentru ajungerea la normalitate, într-un mediu favorabil și sigur. M-am alăturat personalului medical implicat în acest Maraton al revenirii la normalitate.
Cu mândrie, fac parte din echipa personalului vaccinator de la fluxul 11, Sala Palatului”, a declarat colonel dr. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.
Evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Bucureşti, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Municipiului Bucureşti, Societatea Studenţilor la Medicină Bucureşti şi Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenţi, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), şi al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Vor fi autobuze care vor circula și noaptea

Cu ocazia maratonului de vaccinare, circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 va fi extinsă şi pe parcursul nopţii.

„Oricine vrea să se vaccineze cu vaccinul anti-COVID-19 o poate face fără niciun fel de programare începând de vineri, la ora 16,00, şi până luni, la ora 8,00. Împreună cu STB, am convenit să extindem şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă”, a scris primarul general pe Facebook.

Recent Posts

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

8 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

27 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

57 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Citeste si: