Din cuprinsul articolului
Astăzi a început Postul Crăciunului. Aceasta durează 40 de zile, până la Sărbătoarea Nașterii Domnului. De această perioadă sunt legate o serie de semnificații religioase, dar și tradiții și obiceiuri.
Credincioșii se roagă în această perioadă și respectă reguli date de Biserică, printre care cea potrivit căreia nu pot consuma produse din carne, lactate sau ouă.
Postul Crăciunului 2023 durează șase săptămâni (40 de zile). În acest an, ziua de lăsatul secului este marți, 14 noiembrie.
Perioada de post începe miercuri, 15 noiembrie și ține până în 24 decembrie inclusiv.
Începutul Postului Crăciunului, âcoincide și cu intensificarea comerțului cu produse alimentare specifice. Comisarii de la Protecția Consumatorilor și medicii recomandă prudență și alegerea cu grijă a acestor preparate. Ei spun că este important ca achiziționarea lor să fie făcută din magazine autorizate și numai după citirea etichetei cu informații despre ingredientele utilizate, pentru prevenirea unor eventuale probleme.
Cu acest prilej, domnul doctor Tudor Ciuhodaru a oferit o serie de sfaturi cu privire la regimul de pe timpul postului, astfel încât organismul să nu cedeze și să nu ajungeți la urgențe.
1. Postul ţinut cu stricteţe, fără a ține cont de condițiile individuale, poate favoriza, declanșa sau complica evoluţia diferitelor stări patologice preexistente.
2. Uzuale sunt stările lipotimice şi spasmofiliile apărute după o perioadă de restricţie alimentară severă, eventual asociate anumitor stări fiziologice.
3. Există şi riscul ca alimentaţia bogată caloric să creeze, în special doamnelor şi domnişoarelor, probleme după această perioadă.
4. Costul crescut ale unui regim alimentar adecvat în perioada postului poate crea multe alte probleme.
B. Concret- un regim alimentar echilibrat- trebuie să respecte 5 lucruri esențiale:
1. să includă proteine vegetale, din soia, cartofi, cereale integrale, fructe pentru glucide, lipide din uleiuri vegetale, nuci, seminţe, precum şi vitamine, obţinute în principal din fructe şi legume proaspete;
2. să fie adaptat caloric la necesităţile organismului, crescut dacă este efort fizic intens sau sarcină;
3. să nu depăşească necesitățile individuale, prin exces alimentar sau alimente bogate în calorii (ciocolată, dulceaţă, nuci, fasole);
4. să ţină cont de afecţiunile asociate metabolice (diabet) sau neuropsihice (nevroze sau depresii);
5. să respecte orarul de masă pentru a evita hipoglicemiile.
Rețineți:
1. Cea mai ieftină şi uzuală opţiune este consumul de alimente pe bază de carbohidraţi: cartofi, paste, pâine, derivate din porumb. Produsele care înlocuiesc alimentele de origine animală (pate vegetal, soia, caşcaval vegetal) sau legumele, salatele sau fructele proaspete sunt şi ele la mare căutare în această perioadă dar sunt mult mai scumpe.
2. Recomandăm un regim alimentar care să ţină cont de vârstă, activitate fizică, status fiziologic şi afecţiuni preexistente, consultând eventual şi un nutriţionist, astfel încât să nu ajungeţi la spital.
3. Oare când vor adopta legea Ciuhodaru privind introducerea educație pentru sănătate de care să beneficieze toți românii?!”, a mai adăugat medicul.
Dr. Daniela Zaharie, Spitalul Județean de Urgență Zalău: „Trebuie să avem grijă în ce fel ne alimentăm, chiar și în perioada de post, pentru că alimentele de post pot să fie și lucruri care ne pot îngrășa, care nu beneficiază la sănătatea noastră. De aceea, cel mai corect ar fi să ne evaluăm tot timpul echilibrul nutrițional”.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…