Din cuprinsul articolului
Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment pentru români: Mustul poate ucide! Află când și cum devine un pericol .
Doar câteva minute de inhalare a dioxidului de carbon pot fi fatale, atrag atenția specialiștii. Atunci când mustul fermentează, oamenii trebuie să verifice nivelul oxigenului din încăperea în care intră, eventual cu o lumânare aprinsă, care se va stinge dacă nu există suficient oxigen.
Medicul Tudor Ciuhodaru avertizează că, în timpul fermentaţiei, mustul produce un gaz toxic pentru organism.
„Intoxicaţia inhalatorie cu gaze de fermentaţie creează mari probleme în această perioadă”, atrage atenția medicul Tudor Ciuhodaru, potrivit România TV.
Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment pentru români: Mustul poate ucide!
Acesta a explicat ce trebuie să ştiţi când faceţi vin, pentru a nu vă pune viaţa în pericol:
- Butoaiele cu must depozitate în beciurile care nu au căi de aerisire sunt un adevărat pericol.
- Dioxidul de carbon rezultat în urma fermentaţiei alcoolice este imposibil de decelat. Este inodor, incolor şi insipid.
- Efectele asupra organismului se datorează în special reducerii cantităţii de oxigen în spațiile închise în care fermentează vinul.
- Gravitatea acestui tip de intoxicaţie e dependentă atât de organism cât şi de durata sau intensitatea expunerii.
Simptomele pot varia de la simple ameţeli, cefalee, greţuri, vărsături pâna la sincopă, asociată sau nu tulburărilor cardiace sau respiratorii.
Cazurile severe pot merge până la obnubilare, comă şi deces.
Pacienţii afectați pot avea de nevoie de manevre resuscitare respiratorie, suport volemic, antidotism, oxigenoterapie, analeptice respiratorii, așa că cel mai bine e să-i duceți urgent la spital sau să chemați salvarea.
Atenție! Niciodată:
Nu intraţi în încăperile în care fierbe vinul ce nu au o ventilaţie corespunzătoare.
Nu intraţi în încăperile în care fierbe vinul fără a anunța pe cineva care poate interveni rapid.
Nu intraţi nepregătit în încăperea în care exista deja o victimă
Reţineţi:
- Sunteţi mai susceptibil de a vă intoxica dacă aveţi probleme respiratorii, cardiace, neurologice.
- Anunțaţi întotdeauna pe cineva că veţi intra într-un spaţiu închis în care fierbe vinul.
- Asiguraţi înainte ventilaţia corespunzătoare.
- Verificaţi nivelul oxigenului din încăperea în care intraţi, eventual cu o lumânare aprinsă, care se va stinge dacă nu există suficient oxigen.
- Salvatorul poate deveni uşor o victimă.
- Dacă intraţi într-o încăperea în care există deja o victimă este posibil să vă intoxicaţi şi dumneavoastră.