Din cuprinsul articolului
Radu Ţincu, medic primar Toxicologie, a explicat în cadrul unui interviu, efectele devastatoare asupra organismului a medicamentelor pe care le tinerii le consumă.
Cazul de la care s-a plecat este cel a tânărului care a intrat prin efracție în Spitalul Floreasca în speranța că va găsi medicamente cu care să se drogheze.
„Sevrajul este acea stare în care organismul suferă. Există simptome extrem de neplăcute cu agitație, dureri, musculare, greață, vărsături inapetență, o stare generală extrem de alterată tocmai pentru că organismul nu primește substanțele cu care a fost obișnuit și atunci e nevoie să realimenteze acei receptori cu substanța, cea care a determinat dependența în lipsa acelei substanțe se poate ajunge inclusiv la crimă, pentru că aceste vrăji este atât de intens încât.
Nu poate fi oprit cu nimic. Din fericire, Maru nu a putut sustrage niciun fel de medicamente. Medicamentele psihoactive sau analgezicele de tip opioidele sunt încuiate în dulapuri speciale, chiar și în farmacie.
Deci oricum și dacă ar fi putut să intre la un moment dat în farmacia oricărui spital din România, în mod normal, aceste medicamente sunt securizate tocmai pentru că există riscul acesta de a fi furate, uneori chiar și de către cei care lucrează în sistemul de sănătate. Noi trebuie să știm din momentul în care o fiolă din acea substanță părăsește farmacia spitalului, unde ajunge și cine își asumă răspunderea pentru ea”, explică medicul la Antena 3 CNN.
„Mai mult decât atât, să știți că au fost tineri care au învățat foarte bine simptomatologie a bolilor psihice și s-au internat la psihiatrie de bunăvoie, spunând că suferă de o tulburare psihică, unii dintre ei reușind chiar să îi păcălească pe medicii psihiatri cu privire la această patologie.
Sigur că într-un interval de timp variabil, adevărul a ieșit la iveală și ei au fost scoși de pe lista pacienților psihiatrici, dar iată cum inventivitatea determinată cauzată de acest sevraj poate să ducă la tot felul de derapaje ale acestor tineri de la comportamentul normal”, a declarat medicul Radu Țincu.
În ceea ce privesc combinații pe care le folosesc acești tineri de la vârste din ce în ce mai mici pentru a se droga, medicul a declarat că există medicația pentru sevraj, depinde foarte mult de intensitatea sevrajului de tipul substanței.
„Avem o terapie de substituție pentru majoritatea formelor de sevraj, însă să știți ceea ce este extrem de îngrijorător este că tineri de 17 18 ani fac sevraj. Asta înseamnă că au trecut de faza de adicție, de faza de dependență extrem de puternică și iată că ajung în această fază ultimă fază de sevraj, în care nu pot să trăiască fără substanța respectivă”.
Tinerii combină aceste droguri recreaționale, canabisul, metamfetaminele cu medicamente psihiatrice. Este o modă printre tineri să aibă și medicamente asupra lor medicamente care nu fac altceva decât să intensifice toate aceste senzații pe care drogurile respective le produc pe de o parte, iar pe de altă parte, de multe ori această combinație realizează o potențare reciprocă.
Mulți tineri ajung în comă tocmai pentru că asociază medicamente psihiatrice cu droguri și cu alcoolul, toate având efecte cumulative asupra creierului”, a precizat medicul Radu Țincu.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…