Din cuprinsul articolului
Cauze balonare. Balonarea sau meteorismul abdominal este o problemă frecvent întâlnită, care, pe lângă aspectul neplăcut pe care îl conferă corpului, creează şi disconfort.
Dacă aceasta persistă mai mult de două săptămâni poate ascunde o afecţiune serioasă. Dr. Oz a prezentat în cadrul show-ului său trei dintre cauzele balonării, pe care trebuie neapărat să le luaţi în serios şi să faceţi investigaţii suplimentare.
Diverticuloza
Diverticuloza este o afecţiune ce poate apărea de-a lungul tubului digestiv şi se caracterizează prin apariţia unor mici dilataţii de mărimea unui bob de fasole. Această afecţiune apare mai ales în peretele stâng al colonului, deoarece aici materiile fecale devin consistente şi exercită o presiune asupra pereţilor colonului. Astfel, dilataţiile de la nivelul colonului se inflamează şi dau naştere primei complicaţii a acestei afecţiuni, şi anume diverticulita.
Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă aveţi următoarele simptome: balonare persistentă, sânge în materiile fecale, constipaţie persistentă, crampe.
Dezvoltarea excesivă de bacterii în intestinul subţire
O altă cauză ce poate conduce la o balonare persistentă este o dezvoltare excesivă a bacteriilor în intestinul subţire. Atunci când acestea rămân în intestinul subţire blochează absorbţia nutrienţilor, avertizează Dr. Oz. De asemenea, hrana rămâne nedigerată complet, iar aceste bacterii produc un surplus de gaze, conducând la balonare şi, în unele cazuri, la diaree.
Printre cele mai frecvente simptome care anunţă o dezvoltare excesivă a bacteriilor în intestinul subţire se numără balonarea (în special imediat după masă) şi o stare persistentă de oboseală.
Tumoră ovariană
Cancerul ovarian este denumit şi ucigaşul silenţios, deoarece poate să afecteze femei de toate vârstele şi să nu manifeste simptome supărătoare de timpuriu. Medicii avertizează că riscul de apariţie creşte o dată cu vârsta, patru din cinci cazuri fiind diagnosticate la femeile care au peste 50 de ani.
Boala este diagnosticată, de regulă, în stadii avansate, de aceea rata de supravieţuire este scăzută, de doar 30%.
Balonarea persistentă poate să fie un semnal ce anunţă cancerul ovarian, dar nu trebuie să vă panicaţi, ci doar să recurgeţi la un control medical anual.
Pe lângă acest simptom, mai există şi altele la care trebuie să fiţi atente, precum:
- distensia abdominală,
- urinările frecvente,
- durerile abdominale,
- sângerările post-menopauzale,
- pierderea poftei de mâncare şi scăderea bruscă în greutate,
- sângerările anale.