Din cuprinsul articolului
Recent, s-a vehiculat că tratamentul cu invermectină poate fi eficient în lupta cu virusul SARS-CoV-2. Această teorie a plecat din Australia, unde niște cercetători au evaluat eficacitatea medicamentului pentru a inhiba virusul. Totuși, specialiștii sunt de părere că acest medicament trebuie privit cu precauție, întrucât poate fi periculos pentru oameni.
Invermectina este un medicament folosit, de cele mai multe ori, de medicii veterinari. Acesta este eficient împotriva paraziților întâlniți la animale. Medicamentul atacă sistemul nervos al paraziților și îi elimină. Deși acesta este utilizat în scop antiparazitar și la oameni, în unele zone ale lumii, tratamentul cu invermectină este privit cu precauție în utilizarea sa pentru a trata Covid-19.
„Ivermectina este un medicament care a fost considerat miraculos la vremea lui pentru tratamentul infecţiei cu paraziți la animalele de fermă de obicei, unde s-a dovedit foarte eficient şi este unul dintre cele mai bine vândute medicamente veterinare şi în ziua de astăzi. Deci, scopul său este să distrugă paraziţi de tipul viermilor, care au un sistem nervos pe care îl atacă foarte puternic
Ivermectina a fost aprobată mai ales în ţările din Africa, unde sunt nişte parazitoze foarte grave şi s-a dovedit a fi utilă pentru combaterea acestor paraziţi şi la oameni, însă sunt foarte specific adresate acestei zone”, explică Octavian Jurma, medic și cercetător român, potrivit Rador.
Ce efecte poate avea tratamentul cu invermectină asupra organismului uman?
„Deci este un medicament extrem de periculos dacă ajunge, de exemplu, să treacă de bariera hemato-encefalică, bariera care separă creierul de sânge, pentru că el devine foarte toxic și pentru oameni, pentru că atacă sistemul nervos. Sunt efecte secundare puternice”, atenționează medicul.
Deși medicul susține testarea medicamentului în acest sens, acesta atenționează oamenii să întrerupă tratamentul înainte ca rezultatele clinice să fie concrete. De asemenea, medicul explică faptul că, în ciuda controverselor, invermectina nu este o alternativă a vaccinului.
Vaccinul este sigur și, spre deosebire de invermectină, acesta a avut parte de studii clinice amănunțite.
„Deci aceste conspirații de obicei au la bază un sâmbure de adevăr, care apoi este întors împotriva utilizării unui tratament cu adevărat minune, care este vaccinul. O singură doză ne păzeşte pe termen foarte lung de boală aproape complet sau la un nivel la care devine extrem de ușor o reducere la nivelul unei simple răceli.
Deci asta mă deranjează cel mai mult, faptul că este promovată ca alternativă la vaccin. Nu este o alternativă la vaccin, nu poate fi folosită fără îndrumarea și supravegherea medicului, și aici este cea mai mare problemă, faptul că noi încercăm să găsim mereu alternative, care sunt date pe sub masă, cum se spune. S-au golit şi la noi farmaciile de ivermectină. Acești oameni riscă efecte secundare grave, dacă nu știu ce fac”, adaugă specialistul.