Categories: Ştiri sănătate

Dr. Octavian Jurma a efectuat analiza valului 3 de pandemie Covid-19

Dr. Octavian Jurma, epidemiolog, a efectuat analiza valului 3 de pandemie Covid-19. Dezvăluirile explică diferențele dintre ultimele două valuri, cum va evolua situația epidemiologică și ce putem face pentru a inversa efectele negative observate.

Al treilea val pandemic este, în opinia experților, mult mai periculos decât valul anterior. Virusul a suferit mutații și are capacitatea de a se transmite mult mai rapid, punând presiune pe sistemul medical deja suprasolicitat. Iată care sunt concluziile oferite de epidemiologul Octavian Jurma.

Analiza valului 3 de pandemie Covid-19, explicată de renumitul epidemiolog

„Luna aceasta vom depasi (daca nu am depasit deja) ultimele recorduri din valul 2.

Cel al internarilor in spitale a fost depasit chiar astazi (4 aprilie 2021) cu 13,714 de internati fata de varful valului 2 din 13,529 (la 2 decembrie 2020). Varful deceselor il asteptam spre mijlocul si finalul lunii pentru ca acesta este ultimul [sub]val din cele 3 care compun un val epidemic (infectari, imbolnaviri [internari], decese). De asemenea vom trece pragul de 1 milion de infectari confirmate pana la finalul saptamanii si pe cel de 25,000 de decese pana la finalul lunii.

Luna insa nu vine doar cu vesti proaste. Tot in aceasta luna vom ajunge la varful valul 3 (pe care speram sa il vedem in jurul datei de 15 aprilie +/- o saptamana) si vom asista [sper] la intrarea pe o panta descendenta sau un platou al numarului de cazuri noi.

Intre factorii importanti care ne impiedica sa avem o evolutie predictibila sunt:
– impactul revoltei din strada si al rezistentei al masurile de protectie
– presiunea populista a politicienilor de rea credinta
– evolutia tulpinilor sud-africana si braziliana
– aparitia de noi tulpini rezistente la masuri (inclusiv la vaccin)
– raspunsul intraziat, inadecvat sau absent al autoritatilor la provocarile pamdemiei.

Cel mai important factor de instabilitate si ineficienta ramane refuzul autoritatilor de testa. Lipsa testelor face imposibila urmarirea evolutiei valului de infectari si intarzie enorm masurile care pot limita numarul de infectii.

Diferenta fata de valul 2 este izbitoare.

In noiembrie numarul confirmarilor era dublu fata de cel al apelurilor la 112, acum este aprope identic. Cu alte cuvinte in valul 3 am testat aproape exclusiv urgentele care necesitau internare. Testarea preventiva si anchetele epidemiologice au ajuns la zero.

Faptul ca azi am depasit varful de internari din noiembrie sugereaza fie ca ca numarul de cazuri este mai mare decat varful de infectari din noiembrie si avem zilnic peste 10,000 de cazuri noi, fie ca aceste cazuri sunt mult mai grave, fie ambele. Estimarea numarului real de cazuri este de aproximativ 30,000 de cazuri pe zi.

Un alt indicator important din grafic este curba internarilor (portocaliu). In absenta testelor, acest indicator devine cel mai credibil indicator care urmareste valul epidemic chiar daca este tardiv. Numarul de internari la ATI nu poate urmari valul epidemic pentru ca se plafoneaza cel mai rapid si deficitul de internari la ATI se vede doar peste 2-3 saptamani in excesul de decese.

Pana nu vom vedea si o plafonare a numarului de internari nu vom putea confirma nici platoul de cazuri noi. Acum cresterea numarului de internari se afla in continuare pe o curba mai abrupta decat cea din valul 2 dar sunt semne de scadere a acceleratiei care ne dau speranta ca si aceasta curba ca intra in platou la mijlocul lunii.

Tot in grafic se vede cum numarul de teste RT-PCR (albastru inchis) se afla in continuare mult sub cel din noiembrie.

Prin urmare cea mai mare problema a Romaniei in pandemie ramane testarea. Refuzul ostentativ al autoritatilor centrale si locale de a testa se traduce prin supraglomerare in spitale, pagube economice imense si frustrare in populatia responsabila pentru un beneficiu politic infim si efemer sau chiar iluzoriu.

Cu atat mai revoltatoare in acest context sunt declaratiile privind acoperirea costurilor testelor necesare pentru a relua activitatea economica, culturala si sociala in cele industriile care se afla permanent in carantina: cultura (evenimente si spectacole), industria ospitalitatii, sport si turism.

Costurile testarii trebuie asumea in integralitate de guvern. Punct. Este in interesul nostru comun, al populatiei, sa testam cat mai multi oameni, INDIFERENT de motivatia lor. Este absolut irelevant din punct vde vedere medical sau epidemiologic daca un tanar se testeaza ca sa mearga la job, la club sau in vacanta.

Daca acest tanar se testeaza intr-un cadru institutional prin preluarea costului testarii, atunci statul poate sa il monitorizeze, sa il ia in evidenta rapid si sa il izoleze pentru 14 zile daca testul e pozitiv. „Solutia” actuala este sa il lasam pe tineri sa isi infecteze prietenii si acestia familia si asa mai departe pana cand infectiie produc cazuri grave care necesita internare si abia atunci ii testam pe cei care „merita” sa fie testati.

Este incomparabil mai scump pentru stat sa testam doar cazurile simptomatice in stadii grave, cum facem acum si sa lasam restul testelor pe seama populatiei (in continuare aproape jumatate din teste sunt platite din buzunar de oameni).

Ne zgarcim la teste ca sa economisim bani si sa castigam imagine politica, dar pierdem de zeci de ori mai multi bani din cauza exploziei de infectari pe care acum avem zero sanse sa o controlam. Se vede de altfel si din grafic ca de un an de zile niciodata nu am iesit intr-un val la un nivel mai scazut decat cel de la care am intrat in val. Avem in realitate o crestere in trepte care in cele din urma va rupe spinarea sistemului nostru medical tocmai pentru ca vaccinarea nu poate evita d euna singura un val 4 la ritmul actual de vaccinare.

Singura noastra sansa este ca statul sa isi schimbe atitudinea fata de noi si sa inceapa sa ia in serios atat pandemia cat si pe cei care suporta asimetric povara pandemiei”, explică Octavian Jurma pe Facebook.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

22 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

52 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: