Sari la conținut

Dr. Monica Pop: „E suficient să intre o persoană bolnavă în piscină, că se infectează toți!”

Dr. Monica Pop a ne-a semnalat câteva afecțiuni care sunt foarte ușor de luat vara. Cum suntem în plin sezon, iar una dintre cele mai răcoritoare distracții este mersul la ștrand sau la piscină, medicii avertizează cu privire la numeroasele boli care se pot lua din bazine

Ce poate fi mai plăcut vara, într-o zi toridă de weekend, decât să te bălăcești întro piscină? Ei bine, această distracție ne poate costa sănătatea, asta în cazul în care nu suntem atenți la locurile pe care le alegem, atunci când mergem să ne răcorim. Nu toată lumea își permite, însă, să meargă la un club costisitor, unde piscinele sunt foarte îngrijite, alternativa fiind, de cele mai multe ori, ștrandul public. Medicii avertizează, însă, că apa din astfel de bazine și ștranduri poate fi o sursă de microorganisme infecțioase, precum bacterii, virusuri, paraziți și ciuperci care, pătrunzând în organism, pot genera o serie de infecții localizate, cel mai frecvent, la nivelul pielii, ochilor, urechilor și tubului digestiv.

Interzis în apă persoanelor bolnave

Medicii precizează că foarte expuși infecțiilor sunt copiii, femeile însărcinate și persoanele cu un sistem imunitar deficitar. Specialiștii recomandă ca persoanele cu afecțiuni digestive, cutanate sau oculare să nu intre în piscină cât timp sunt bolnave. De asemenea, persoanele care sesizează cel mai mic semn sau simptom de boală după ce au mers la piscină sau la ștrand trebuie să solicite sfatul unui medic, pentru că toate aceste infecții pot fi diagnosticate ușor.

Ochii, cei mai afectați

„Cea mai păcătoasă boală oftalmologică ce se poate lua de la ștrand este conjunctivita de piscină, care se ia extrem de ușor. Este o boală contagioasă, astfel că este suficient ca o singură persoană care are conjunctivită să intre în piscină, că ceilalți toți se îmbolnăvesc și ei. Bineînțeles, este valabil pentru bazinele publice care nu sunt tratate corespunzător. Din păcate, conjunctivita este destul de păcătoasă și poate lăsa sechele grave, de afectare a vederii și are nevoie de tratamentul exclusiv al oftalmologului.

Așadar, dacă apar simptome ale conjunctivitei, precum senzația de prezență a unui corp străin, usturime sau roșeață, trebuie mers urgent la medic, iar pacientul trebuie să specifice neapărat faptul că a fost la ștrand sau la piscină. Atenție, nu mergeți la farmacie dacă aveți probleme cu ochii! Farmaciștii nu știu niciodată medicină, ei dau doar medicamentele cele mai scumpe. Mai mult, conjunctivita este de mai multe feluri, iar cea luată de la piscină nu se tratează niciodată cu antibiotic”, ne-a explicat dr. Monica Pop, șefa Spitalului Oftalmologic de Urgență, din Capitală.

Se poate lua chiar și râia

Apa infectată mai poate provoca boli digestive manifestate adesea prin diaree, care apare mai frecvent la copii după ingestia de apă contaminată în care există diverși germeni (Giardia lamblia, enterovirusuri sau bacterii), mai avertizează medicii. Totodată, specialiștii din Ministerul Sănătății spun că de la piscină se poate lua râia, dacă sunt folosite în comun prosoape contaminate, dar și furunculul produs de stafilococii din apă.

Micoze și furunculoza

Una dintre cele mai răspândite boli dermatologice luate de la piscină este pitiriazisul, o micoză a pielii produsă de o ciupercă (Pitiriazis versicolor), spun medicii dermatologi. Boala este caracterizată prin apariția unor pete mici de culoare cafeniu închis, localizate cu predilecție la nivelul toracelui. Transmiterea bolii se face prin apa de piscină, dar și prin utilizarea șezlongului fară un prosop personal. De asemenea, o altă infecție a pielii ,care este dată de stafilococii prezenți în apa de la ștrand, este furunculoza. Tratamentul este local și se poate realiza cu ajutorul unui antiseptic cu spectru larg de acțiune, pe baza de clorură de benzalconiu și clorhexidina.

Sfat: ochii se clătesc cu apă plată

Cunoscutul medic oftalmolog are și un sfat pentru cei care merg la piscină, ca să evite, cât de cât, conjunctivita. „Este bine ca atunci când ieșim din bazin să ne clătim repede ochii cu apă plată. Este singura modalitate de a ne feri de astfel de infecții”, recomandă dr. Monica Pop.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel