Sari la conținut

Dr. Mircea Beuran, despre pericolul din farfuriile românilor: „Tubul acesta digestiv este…”

dieta
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Renumitul medic chirurg dr. Mircea Beuran avertizează că bolile digestive se află pe locul al treilea în rândul patologiilor la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după cele neurovasculare şi cardiovasculare.

Medicul atrage atenţia că alimentaţia procesată este de vină, dar nu este singurul factor care duce la îmbolnăvire, a transmis medicul.

”Bolile digestive ocupă un loc trei în patologia noastră, deoarece sunt în locurile 1-2 accidentele neurovasculare şi accidentele cardiovasculare şi pe locul al treilea este această patologie gastro-intenstinală. Patologia aceasta are şi o incidenţă mare şi sunt şi boli digestive des întâlnite.

Dacă ne gândim la organul care este o ţintă importantă şi el este un element de funţionalitate maximă pentru organismul nostru, el este ficatul. Apoi ulcerele de tot felul, bolile inflamatorii ale tubului digestiv”, a declarat Mircea Beuran la Medika TV.

Prof. dr. Mircea Beuran
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Două milioane de români, bolnavi de hepatita B şi C

Celebrul chirurg atrage atenţia că sunt peste un milion de pacienţi cu hepatită B şi tot atâţia cu hepatită C. ”Avem un milion şi ceva de pacienţi cu hepatită B. Hepatita B se vaccinează. Lucrul acesta ar trebui bine înţeles de populaţie.

Orice hepatită pe care ai face-o, B, C… şi C e tot cam un milion, dar are un alt tip de tratament, nu fac altceva decât perioadele cu hepatită acută cu hepatită cronică se transformă, datorită stilului de viaţă, la foarte mulţi, în ciroze şi o importantă parte din ciroze se transformă în cancere hepatice.

Este un lucru important de ştiut deoarece stă la bază excesul de alcool, o alimentaţie necorespunzătoare. Avem şi un exces de patologie care poate să apară prin determinări genetice. Tubul acesta digestiv este una dintre cele mai mari porţi de intrare a multor factori care aduc cu ei risc în sănătatea oamenilor”, a spus Beuran, potrivit News.ro.

Pilonii sănătăţii: alimentaţie, mişcare şi somn

Întrebat dacă stilul de viaţă dictează modul în care ne alegem cu o anumită patologie, Beuran s-a referit în principal la alimentaţia nesănătoasă. ”În acest trepied al vieţii şi sănătăţii omului, înseamnă alimentaţie, mişcare şi somn.

Dacă există un echilibru în aceşti trei piloni, deja funcţiile vitale ale organismului sunt performante. Dacă vorbim despre alimentaţie, aceasta, la ora actuală, de la alimentaţia tradiţională cu care noi am crescut, s-a bazat foarte mult pe alimentele care nu erau procesate.

Erau alimentele care proveneau din natură, le prelucra fiecare, îşi făceau conservele se mânca alimente de primăvară, de vară, pe sezon, specifice.

La ora actuală este un melanj de bunătăţi. Dar ce nu vrea să se înţeleagă, avem nişte cicluri ale vieţii noastre, anumite performanţe pe care vrem să le doborâm nu ne lasă modul în care noi suntem aduşi pe lume, am căutat să schimbăm.

Mâncarea asta procesată, cu toate că noi o criticăm, dar nu numai ea este de vină. De vină sunt mulţi factori. S-a pierdut controlul multor din proprietăţile pământului care se cultivă”, a mai spus Beuran.

„Somnul este ca încărcătorul pentru telefon”

De asemenea, medicul chirurg a subliniat că factori precum consumul de alcool, tutun, consumul de medicamente, în special antibiotice, duc la probleme digestive grave, dar şi la alte probleme cum ar fi tulburări endocrine, creşterea de polipi etc.

”Somnul este ca încărcătorul pentru telefon. La un moment dat este nevoie să ne odihnim, iar dacă aceasta nu este suficentă, nici nou nu suntem a doua zi eficienţi”, a spus Beuran. Medicul explicat că un somn bun ar trebui să dureze 6-8 ore.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel