Sari la conținut

Dr. Mihail Pautov dezvăluie ce să faci în caz de insolaţie. 5 recomandări care îţi pot salva viaţa!

Dr. Mihail Pautov
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Dr. Pautov, despre consumul de alcool

Temperaturile extrem de ridicate din aceste zile, pe o perioadă lungă de timp, pot duce la diverse afecțiuni, cum ar fi insolația, deshidratarea și epuizarea termică.

Medicul Mihail Pautov a oferit 5 sfaturi fundamentale pentru a ne proteja în zilele toride de vară. Ne aflăm în luna lui Cuptor, considerată ca fiind cea mai călduroasă din an. În această perioadă ne confruntăm cu temperaturi extrem de ridicate care pot avea un impact semnificativ asupra sănătății.

5 recomandări care îţi pot salva viaţa!

Pentru a ne proteja de efectele negative ale caniculei, este esențial să luăm măsuri preventive. Medicul Mihail Pautov a oferit 5 sfaturi utile pentru a te proteja de zilele toride de vară.

„Măsurile de prevenție sunt cele mai importante. Cea mai importantă măsură este hidratarea. Oameni buni, când mergeți la mare, pe plajă, luați-vă apă cu voi, nu bere sau suc. Aceste băuturi deshidratează, cresc inflamația în corp, vă obosesc corpul.

În al doilea rând, folosiți protecție solară, cremă cu SPF30+, cel puțin. Eu folosesc 50+, reaplicată la fiecare 2 ore. Pe lângă asta, purtați haine deschise la culoare, pălării cu boruri largi și ochelari de soare cu protecție UV.

În al treilea rând, evitați expunerea la soare la ore de vârf. Limitați timpul petrecut în aer liber între 10:00 și 16:00, când radiațiile UV sunt cele mai intense.

În al patrulea rând, monitorizați semnele de suprasolicitare termică. Fiți atenți la semnele de epuizare și insolație.

În al cincilea rând, adaptați activitățile pentruj copii și seniori”, a spus medicul Mihail Pautov.

caniculă
Sursă foto: Smile FM

Hidratantele orale, vitale

În caz de insolație, medicul Mihail Pautov recomandă hidratantele orale și antipireticele. Pe lângă aceste tratamente, sunt eficiente și metode naturale precum starea la umbră, purtarea hainelor deschise la culoare și aplicarea compreselor reci pe zonele supraîncălzite ale corpului.

„Insolația apare din cauza expunerii prelungite la soare și poate duce la simptome grave. Multă lume crede că o insolație este cauzată de statul direct în soare. De regulă așa se întâmplă. Când stai la soare, corpul tău se încinge prea tare, nu se poate răci și apare acea insolație. Dar o insolație poți să faci și în umbră. Dacă stai la căldură mare, la plajă în umbră, totuși razele solare iradiază de pe nisip. Ele pot să treacă prin acea umbrelă din material sub care te ascunzi și chiar și în acel caz poți să faci insolație.

Medicamentele recomandate în cazul unei insolații sunt: hidratante orale și antipiretice, cum este paracetamolul. Metodele naturale pe care poți să le folosești sunt să stai la umbră, să porți haine deschise la culoare și să aplici comprese reci peste zonele care sunt încălzite”, a spus medicul Mihail Pautov în mediul online.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel