Mii de români invadează plajele autohtone în weekend-urile călduroase din fiecare vară. În plus, destinațiile însorite rămân în topul preferințelor celor care pleacă în vacanță. Asta în ciuda avertismentelor dermatologilor care diagnostichează anual sute de cazuri de cancere cutanate.
“Carcinoamele bazocelulare numite și epitelioame bazocelulare sunt cel mai răspândite, fiind frecvent întâlnite pe pielea expusă la lumină de-a lungul vieții. Urmează carcinoamele spinocelulare care apar pe mucoase, buza inferioară fiind cea mai afectată dar și pe zone iradiate, ulcerații cronice sau pe zone fotoexpuse cronic. Melanomul malign este a treia tumoră importantă și destul de frecvent întâlnită având o evoluție gravă, mortală, dacă nu e depistată la timp. Se estimează că la nivel general, din totalul cancerelor care apar la om, o a treia tumoră este un cancer de piele”, afirmă medicul dermatolog Mihaela Leventer.
Un studiu al Fundației Dr. Leventer pentru Sănătatea pielii făcut un eșantion de 1200 de persoane, cu vârste între 18 și 65 de ani, a scos la iveală date îngrijorătoare privind preocuparea românilor pentru problemele de sănătate ce afectează pielea. Doar un sfert dintre aceștia au auzit de existența carcinomului cutanat, însă numai 3,6 la sută știu ce este și îl consideră vindecabil. Medicii spun că stilul de viață este esențial pentru ca tratamentul cancerului să dea rezultate.
“Stilul de viață sănătos, fără excese de expunere la lumină este foarte important în prevenție, iar după declanșarea bolii, în evoluția fără risc. Un factor declanșant pentru carcinomul de buză este fumatul, sistarea lui fiind benefică. Legat de alimentație, nu ajută stilul vegan, vegetarian sau dietele restrictive. Din contră, recomandăm o alimentație care să conțină toate principiile alimentare din care organismul să extragă necesarul de nutrienți necesari menținerii mecanismelor proprii de apărare”, spune coordonatoarea Dr Leventer Centre.
În ciuda numărului tot mai mare de persoane diagnosticate cu cancer cutanat, doar 27,3 la sută dintre români cred că acesta este frecvent. Mulți pacienți acceptă tratamentul, însă ajung târziu la medic.
“Pacienții au arătat o înțelegere perfectă a tehnicii Mohs și a valorii verificării integrale a marginii tumorale. Ce nu înțeleg încă suficient sunt semnele de alarmă, ce înseamnă „descoperire în timp util” și nevoia unui control anual de rutină pentru a verifica sănătatea pielii. Pacienții nu diferențiază tumorile între ele și nu înțeleg că prognosticul este diferit în funcție de tipul de tumoră. Consultul la dermatolog ar risipi îndoielile și lipsa de informație”, declară Mihaela Leventer.
Specialistul sfătuiește pacienții cu alunițe să nu le ignore pentru că se pot transforma cancere cutanate. În România, medicul Mihaela Leventer tratează multe dintre cancerele de piele prin tehnica Mohs încă din 2007, fiind primul specialist care a implementat metoda în țara noastră.