Sari la conținut

Dr. Irinel Popescu, verdict în cazul cancerului prinţesei Kate: Extirparea organului afectat, o măsură necesară

foto: retete si vedete

Renumitul medic Irinel Popescu a explicat cum apare şi cât de gravă este boala de care a anunţat recent că suferă prințesa de Wales, Kate Middleton.

Potrivit acestuia, este vorba de o afecțiune benignă cu potențial mare de a deveni cancer. Specialistul român a subliniat faptul că „polipoza familială” este un exemplu de boală benignă cu un potențial mare de a deveni cancer.

Afecțiune este caracterizată de apariția timpurie și masivă a polipilor adenomatoși în colon și rect. Fără un tratament adecvat, „polipoza familială” evoluează inevitabil spre cancer colonic la vârste fragede.

Prof.dr. Irinel Popescu a subliniat importanța diagnosticării precoce a acestui sindrom ereditar și a gestionării eficiente a acestuia pentru a preveni complicațiile, potrivit BZI.

irinel popescu
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Extirparea organului afectat, o măsură necesară

Renumitul medic a menționat că extirparea organului afectat poate fi o măsură drastică, dar eficientă în prevenirea evoluției către cancer.

„Polipoza familială”, cunoscută și sub numele de polipoza adenomatoasă familială (PAF), este o afecțiune genetică rară care necesită o abordare multidisciplinară și o monitorizare atentă pentru a evita consecințele grave. Testele genetice joacă un rol crucial în identificarea mutațiilor specifice și în gestionarea afecțiunii nu doar pentru pacient, dar și pentru membrii familiei acestuia.

Nu există detalii despre diagnosticul de cancer

Într-o declaraţie înregistrată la Windsor de BBC, Kate a spus că afecţiunea sa a fost descoperită după ce a suferit o operaţie abdominală majoră, în ianuarie.

După săptămâni de speculaţii cu privire la starea ei de sănătate, Kate a spus că ea şi soţul ei, prinţul William, au avut nevoie de timp pentru a explica situaţia celor trei copii ai lor, George, care are 10 ani, Charlotte, 8 ani, şi Louis, 5 ani.

După o intervenție chirurgicală care a avut loc în ianuarie, care a relevat prezența cancerului, Prințesa Kate a început o chimioterapie preventivă, în conformitate cu recomandările echipei sale medicale. Această măsură își propune să reducă riscul de recidivă sau răspândire a bolii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel