Respirația urât mirositoare este o problemă cu care se confruntă mai mult de 90 de milioane de oameni . Aceasta afectează vața socială, iar în unele cazuri poate fi unul dintre cele mai evidente semne ale unor probleme de sănătate. Dr. Irina Alexandru, medic stomatolog generalist, ne prezintă atât cele mai întâlnite cauze ale acesteia, cât și tratamentele acestei afecțiuni.
,,Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă oamenii în ziua de azi este respirația urât mirositoare, sau halena. Aceasta este, de cele mai multe ori, cauzată de o igienă dentară deficitară sau de consumul unor alimente puternic mirositoare. În unele cazuri, însă, poate semnala apariția unor probleme de sănătate. ” spune Dr. Irina Alexandru, medic stomatologie generală.
Cauzele halenei sunt multiple
O igienă dentară deficitară, gingivita sau paradontoza, schimbări semnificative ale stilului
e viață, exercițiul fizic intens, ori alte afecțiuni cum ar fi diabetul, afecțiunile gastrointestinale și renale etc.
,,De cele mai multe ori dăm vina pe alimentele pe care le consumăm. Ajungem să evităm preparatele noastre preferate pentru simplul fapt că ar putea să ne facă respirația să miroasă urât, însă nu asta ar trebui să fie soluția”, adaugă dr. Irina Alexandru.
Soluţii simple
Este bine știut că oamenii tind să creadă că unele alimente duc la respirația urât mirositoare, însă cele mai frecvente cauze ale acesteia sunt, de fapt, bacteriile din gură al căror chilibru este afectat. ,,În cazul unei igiene dentare incorecte, resturile alimentare rămân pe limbă, pe gingii sau printre dinți. Aceste bacterii formează compușii sulfuroși volatili, principalii responsabili pentru o cavitate bucală nu tocmai sănătoasă și, deci, pentru o respirație urât mirositoare. Un periaj dentar efectuat corect, de cel puțin 3 ori pe zi, după masă, poate fi de ajuns pentru a soluționa problema ”, atenționează dr. Irina Alexandru. Așadar, mirosul neplăcut cauzat de anumite alimente ar trebui să dispară în urma unui periaj corespunzător, prin folosirea apei de gură, ori prin consumul unor alimente cum ar fi pătrunjelul, semnițele de anason, feniculul sau chimenul. În cazul în care mirosul persistă, însă, este clar că alta este cauza și, deci, ar trebui identificate alte soluții.
Respectarea unei igiene corespunzătoare, utilizarea aţei dentare, a apei de gură, hidratarea, dar şi efectuarea unor controale periodice la medicul stomatolog pentru a identifica din timp apariţia unor boli gingivale.
,,Hidratarea corespunzătoare a organismului, mai ales vara, este una dintre cele mai eficiente soluții pentru îmbunătățirea respirației. Eu le recomand pacienților mei și consumul de fructe și legume proaspete. Acestea ajută nu doar la menținerea unui echilibru al sănătății, ci ajută la eliminarea parțială a mirosului neplăcut al cavității bucale” adaugă dr. Irina
Una dintre soluțiile cele mai frecvent recomandate este sucul de lămâie și ghimbir care, consumat dimineața și seara, poate duce la dispariția respirației urât mirositoare pe termen
lung. Alte plante recomandate sunt: mușețelul (puternic antiinflamator, este decongestiv,
antihistaminică și cicatrizant), salvia (acționează ca un antimicrobian și antiinflamator) ori florile de mușețel. De asemenea, ceaiurile sunt recomandate în acest context. Infuziile de ceai verde, mentă, cimbru sau anason relaxează corpul și mențin respirația proaspătă.
,,A nu se înțelege că respirația urât mirositoare care persistă ar putea fi indiciul unor afecțiuni grave neapărat, ci unul dintre primele semne ale dezechilibrului organismului”, adaugă dr. Irina Alexandru. Medicul stomatolog ar trebui să ne îndrume către specialiștii corespunzători pentru a soluționa problema respirației urât mirositoare.
Așadar, oricât de problematică ar fi respirația urât mirositoare, aceasta poate fi ținută sub control cu ușurință prin menținerea unui stil de viață echilibrat.