Din cuprinsul articolului
Celebrul chirurg spune că este nevoit să refuze pacienți pentru că nu are timp fi zic să-i opereze pe toți în clinica de stat de la Târgu Mureș
Gabriel Fereșteanu
Dr. Horațiu Suciu, șeful clinicii de Chirurgie Cardio-Vasculară de la Târgu Mureș, spune că situția este dramatică.„Într-un an operăm circa 60 de copii nounăscuți cu malformații grave. Avem bani doar pentru acest număr. Încă pe atâția suntem nevoiți să-i refuzăm în fiecare an, din cauza lipsei fondurilor asigurate. Sunt copii care sunt trimiși prin transfer de la alte unități medicale, dar pe care nu-i putem opera. În România s-ar putea rezolva toate cazurile de afecțiuni cardiace, atât la adulți, cât și la copii, cu condiția ca statul să se implice în sprijinirea financiară a acestor intervenții”.
Conform CNAS, la 31 decembrie 2015, suma plătită pentru servicii medicale efectuate în străinătate era de 217,29 milioane de euro, dintr-un total datorie de 415,23 de milioane de euro. O sumă care acoperă toate tipurile de intervenții și o situație care ne arată că la finalul anului 2015 statul român decontase jumătate din totalul de intervenții în străinătate.
Pentru anul în curs a fost alocat un fond de 515 milioane de lei pentru aceste servicii, din care 114,30 milioane prin suplimentare bugetară. Această sumă include: serviciile medicale acordate în baza cardului European de asigurări sociale de sănătate (CEASS) și a certificatului provizoriu de înlocuire a cardului european de asigurări sociale de sănătate (CIP), precum și cele acordate în bază formularelor europene de deschidere de drepturi pentru reședința și tratament planificat, respectiv E106, E109, E120, E121/S1, E112/S2.
Medicul Viorela Cotârlă atrage atenţia că şansa la viaţa pentru copiii cu afecţiuni ale inimii, oricum destul mică în România, este decisă neprofesionist de o comisie fără competenţă. „Doar 1 din 4 copii poate ajunge la o operație, conform bugetului alocat de stat. Nu există criterii de selecție, ele sunt cel mai des subiective, iar cei care decid cine trăiește și cine nu, sunt cei din comisia de selecție de la CNAS. Cel mai des, aceştia nu au competenţa necesară ca să poată analiza situaţiile de acest fel.” În continuare, dr. Cotârlă explică şi alte aberaţii din sistemul medical. „Spre exemplu, la Târgu Mureș, acolo unde este centrul nr.1 din țară pentru tratarea problemelor cardiovasculare există un necesar de 1.500-2.000 de intervenții pe an, dar, în condițiile actuale, se realizează doar 300 de astfel de operații. Vreau să subliniez că aceste malformaţii pot fi aflate chiar din timpul sarcinii şi se poate interveni asupra lor imediat după ce micuţul este adus pe lume. De altfel, o altă problemă dacă vreți să mai vorbim de selecția celor care ajung la operație, pe ultimul loc sunt lasați copiii care suferă și de Down și de alte boli de inimă, ceea ce nu e corect. Aceştia nu trăiesc mai mult de un an dacă nu intervine corecţia. Această problemă nu este conştientizată!”
Doctorul Viorela Cotârlă explică faptul că la capitolul decontare intervenții chirurgicale în cardiologia adultului sau a copilului, România stă foarte prost dacă o compari cu țările vecine, în care, cel puțin teoretic, nivelul de trai este asemănător. Vorbim aici de vecinii bulgari, pentru care statul dă mai mulți bani, dar și de frații noștri de peste Prut, care încă nu au intrat în Uniunea Europeană. „58% dintre români mor din cauza problemelor de inimă. Din păcate, această situație nu este conștientizată. Vreau să facem o comparație cu vecinii noștri, ca să înțelegem diferențele și mai bine. În Bulgaria, Casa de Sănătate de acolo decontează 9.000 de euro pe o astfel de operație, în Republica Moldovă, avem o decontare care ajunge la în jur de 6.000 euro/caz. În România, în schimb, Casa Națională de Asigurări de Sănătate decontează doar cel mult 1.500-2.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală”, arată medicul specialist.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…