Sari la conținut

Dr. Grămescu, despre cât de nociv este statul la birou. Iată ce pont

durere spate
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Exerciții pentru corectarea posturii

Dr. Grămescu, despre cât de nociv este statul la birou pentru coloana vertebrala. Acesta spune cât de inteligent este organismul omului: „Dacă ai o hernie lombară, organismul e mult mai deștept decât suntem noi și blochează zona respectivă să nu mai faci mișcare, ca să nu te mai doară, pentru că mișcarea doare”, a declarat dr. Ovidiu Grămescu, medic neurochirurg.

Dr. Ovidiu Grămescu, medic neurochirurg la un spital privat din Capitală, a explicat care sunt cauzele ce duc la apariția herniei lombare. De asemenea, acesta a explicat și care este rolul sportului și la ce intensitate ar trebui să fie făcut.

Plecați de pe scaun, la o oră și jumătate, nu stați în aceeași poziție!

„Dacă ai o hernie lombară, organismul e mult mai deștept decât suntem noi și blochează zona respectivă să nu mai faci mișcare, ca să nu te mai doară, pentru că mișcarea doare. Aia înseamnă contractura. Dacă stai multe ore pe scaun sau dacă ești la volan pe o perioadă lungă, nu te ridici de acolo, un pleci de pe scaun, la fel. Chiar le spun celor care lucrează la birou: Plecați de pe scaun, la o oră și jumătate, nu stați în aceeași poziție!

La mașină, tot așa, dacă ești tânăr și reziști, mergi 10 ore cu mașina, nu-i problemă, dar în general e bine să mai faci pauze, să te mai dezmorțești. Aceste probleme apar la cei care repetă zi de zi. Dacă mergi azi cu mașina 7-8 ore și apoi nu mai repeți treaba asta e greu de crezut că îți va ceda coloana. Cedează la cei care practică zi de zi. Coloana suferă puțin câte puțin până ce activitatea respectivă își arată colții“, a precizat, la DC News, medicul Ovidiu Grămescu.

Pont de la dr. Grămescu: Mergi cu bicicleta

„Durerile de spate sunt apanajul unei vârste mai înaintate, după o anumită vârstă, când apare uzura, dar în ultimii 10-15 ani am observat că și cei care stau mult la birou, pe care îi fură calculatorul și nu se mai scoală de pe scaun, ajung să aibă probleme. Vorbesc de oameni la 35-40 de ani, ceea ce înainte erau cazuri rare. Sportivii de performanță sunt, tot așa, sunt „zmei“ la 20 de ani și la 40 de ani vin cu probleme serioase”, mai spune specialistul.

Trebuie să faci sport moderat tot timpul

„Părerea mea, în 30-40 de ani de când sunt în meseria asta, este că sportul moderat, activitățile moderate sunt calea de mijloc cea mai bună ca să întreții organismul. Trebuie să faci sport moderat tot timpul, că mergi cu bicicleta, că faci înot, că faci elongații, exerciții, te duci la sală, însă suprasolicitarea coloanei, inclusiv la sportivii de performanță, la 20-30 de ani, când ești tânăr, nu se cunoaște, că e creanga verde, dar ulterior încep să apară problemele acestea“, a conchis dr. Ovidiu Grămescu, potrivit DC  News.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel