Din cuprinsul articolului
Dr. Florin Roșu: Vârful valului 5 a fost atins. În luna aprilie va fi o acalmie pandemică.
Florin Roşu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, a declarat că vârful valului cinci al pandemiei a fost atins şi că în momentul de faţă suntem într-o fază de platou cu tendinţe de scădere.
Medicul infecţionist susţine că Iaşul va înregistra în perioada imediat următoare o scădere a cazurilor pozitive cu Covid-19 deoarece vârful valului cinci al pandemiei a fost atins.
„Din fericire, aşa cum am preconizat, de la începutul acestei săptămânii au început să scadă numărul cazurilor de infectări COVID-19. Ceea ce înseamnă ca vârful valului a fost atins, iar în momentul de faţă suntem într-o fază de platou cu tendinţa de scădere a numărului de pacienţi SARS – CoV – 2 pozitivi”, a declarat dr. Florin Roşu, într-un video postat pe pagina sa de Facebook.
El a preconizat că în luna aprilie va fi o acalmie pandemică, aşa cum a fost la sfârşitul anului 2021.
„Astăzi, în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi îngrijim 130 de pacienţi cu forme medii şi 3 pacienţi cu forme severe la ATI. La Spitalul Leţcani îngrijim 8 pacienţi cu forme medii şi 20 de pacienţi în ATI.
În luna aprilie va fi o acalmie pandemică, asemănătoare lunii decembrie şi va reprezenta premisele sfârşitului pandemic”, a preconizat medicul.
De asemenea, medicul ieşean susţine că oamenii se vor obişnui să trăiască cu Covid-19. O vor considera că o gripă pentru că există foarte multe similitudini între cele două.
„La sfârşitul anului 2022 – începutul anului 2023, omenirea se va obişnui cu toate aspectele reprezentate de convieţuirea cu boala COVID-19, ca şi şi în cazul gripei, cu toate că nu există nicio asemănare între cele două patologii, fiind total diferite.
În momentul de faţă dispunem de vaccin anti-COVID-19 aşa cum dispunem şi de vaccin antigripal. Administrarea acestor vaccinuri va fi opţională, într-o singură doză, aşa cum este normal”, a spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Boala COVID-19 va putea fi combătută şi cu tratament medicamentos.
„Chiar dacă în momentul de faţă există un protocol eficient pentru tratarea bolii COVID-19, sunt noi molecule avizate de Ministerul Sănătăţii în vederea tratamentului pentru virusul SARS-CoV-2.
Dar consider că prevenţia şi protecţia va trebui să ne caracterizeze şi să ne reprezinte, dublate de spiritul civic şi responsabilitatea faţă de cei din jur, indiferent de măsurile reglementate legislativ.
Doar împreună vom putea, şi sigur vom reuşi, să trecem peste această perioadă dificilă din viaţa noastră”, a concluzionat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…