Din cuprinsul articolului
A început campania de vaccinare antigripală și ca în fiecarean există voci pro și contra vaccinului. Domnul doctor Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a vorbit despre evoluția pacienților care ajung la unitatea medicală cu forme medii și severe de gripă. Acesta a explicat că 99% dintre cei internați pe Terapie Intensivă cu gripă sunt nevaccinați, iar 99% dintre cei vaccinați, care ajung cu forme medii în unitatea medicală, pleacă acasă după câteva zile fără complicații severe.
„Mesajul de luat acasă este că «vaccinarea salvează vieți». Iar cei care nu au făcut-o încă, e momentul să meargă la medicul de familie. Persoanele cu recomandare înaltă pentru vaccinare antigripală sunt cele cu o imunitate scăzută. Apoi sunt pacienții oncologici, cei diabetici, cei care prezintă boli cardiovasculare și patologii pulmonare. Și, bineînțeles, persoanele în vârstă în general, de peste 65 de ani”, a declarat dr. Florin Roșu.
Cum se manifestă boala
Primele simptome pentru gripă sunt ca la orice viroză respiratorie, explică dr. Florin Roșu, pentru că „gripa este cea mai severă formă de viroză”. Apare febra, apar durerile musculare, o stare de obosesală accentuată și lipsa poftei de mâncare.
Medicul avertizează că dacă simptomele sunt ignorate și dacă tratamentul este temporizat, o infecțiile virală, cum este cea cu virusul gripal, face și o suprainfecție bacteriană. Atunci, de regulă, pacienții ajung să caute ajutor la spital.
„Aici e momentul în care se ajunge la îngrijirea în ATI. Încep să prezinte disfuncții multiple de organe, care încep încet să cedeze. Din punct de vedere cardiovascular, pacienții prezintă hipotensiune cu tachicardie, le scade saturația oxigenului în sânge, pentru că afectarea pulmonară e foarte importantă. Este ceea ce numim noi o «sete de aer», când pacienții încep să aibă o respirație abdominală, este un travaliu respirator important, intră în acțiune mai mulți mușchi”, a punctat dr. Florin Roșu.
Această „sete de aer” se tratează cu oxigenoterapie. Întâi de la o singură sursă de oxigen, apoi de la două, cu „ochelarii nazali”, acele tuburi subțiri introduse în nas plus o mască facială.
Dacă nu este suficient și starea se agravează în continuare, se trece la ventilația non-invazivă, pacientul este conectat la un aparat de ventilație mecanică și se încearcă menținerea saturației printr-o serie de măști speciale.
„Când această ventilație non-invazivă nu mai face față, intubația este obligatorie. Dar în cadrul spitalului avem o echipă multidisciplinară, boli infecțioase, terapie intensivă, pneumologie, iar toți aceștia specialiști au în grijă pacienții pentru a încerca să prevenim ajungerea lor în ATI și de cele mai multe ori reușim. Pentru că atunci când este intubat un pacient, situația se complic.
Cresc riscurile, pentru că sonda de intubație ca un fel de «autostradă» pentru microorganisme. Un tub care merge în căile respiratorii. Oricât de atenți am fi în îngrijirea pacientului, fiind vorba de oameni care au sistemul imunitar slăbit, există riscuri”, a mai precizat managerul.
Unele sechele pulmonare rămân pe viață
Problema apare în termeni de recuperare ulterioară de după externare. În campania de promovare a vaccinării antigripale, Ministerul Sănătății a explicat că sunt persoane care au o perioadă de recuperare și de 12 luni la externarea din ATI, dacă nu s-au imunizat și s-au infectat cu gripă. Dar dr. Florin Roșu spune că unele sechele le putem purta toată viața.
„Din nefericire, afectarea pulmonară a unei gripe lase sechele și de multe ori apare și fibroza pulmonară. O parte din țesutul pulmonar este pierdut, asta înseamnă o dificultate în respirație.
Există metode de recuperare cardiopulmonară, se începe gradual, poate se mai recuperează o parte, dar nu 100%, nu se revine la starea de dinainte. Acestea sunt și acele persoane care ajung să aibă acasă surse de oxigen suplimentare”, a precizat dr. Florin Roșu pentru Ziarul de Iași.
Medicul încurajează oamenii să meargă la medicul de familie, să își cumpere vaccinul dacă nu sunt în categoria de risc, și să se vaccineze. Toate cele patru tipuri de vaccinuri existente funcționează asupra tulpinilor A și B la fel.
„Este important să ne vaccinăm, să înțelegem asta”, a conchis specialistul.