În cadrul unuia dintre interviurile LiveDoc, dr. Florin Bălănică, specialist în Medicină Personalizată, Nutriție și Nutrigenomică, a explicat ce înseamnă o alimentație echilibrată.
Medicul a atras atenția că ora la care luăm cina e foarte importantă dar și că trebuie să mâncăm, neapărat, de cinci ori pe zi. ”Metabolismul funcționează ca o mașină, în momentul în care noi îi dăm cheie, motorul pornește și arde combustibil. Dacă noi nu mâncăm numărul de mese, înseamnă că n-am dat cheie și că nu vom arde combustibilul. Tot ce contează nu e să nu mâncăm ci să ardem corect ceea ce mâncăm”, a explicat medicul.
Prima regulă în nutriție, e numărul de mese este important pentru că celula funcționează ca o baterie care își termină energia la 2-3 ore și de aceea, trebuie să avem cinci mese pe zi (3 mese principale, 2 gustări). A doua regulă e că cina nu trebuie să depășească ora 20.00. Ora ultimei mese este foarte importantă.
Potrivit doctorului Florin Bălănică, e foarte important și ce mâncăm, nu doar cât și când mâncăm, așa că a treia regulă e să preferăm:
-proteinele de bună calitate: carnea albă (pui, pește, curcan, fructe de mare), albușul de ou, iaurturile și brânzeturile slabe (2 procente de grăsime)
– legumele de culoare verde care sunt foarte bogate în vitamine, fibre, antioxidanți și au o cantitate foarte mică de zahăr.
-fructele colorate cum ar fi fructele de pădure, sunt foarte bogate în antioxidanți, kiwi, ananas.
Medicul a explicat și care sunt contraindicațiile în ceea ce privește alimentația.
În nutriție sunt doar 3 contraindicații generale:
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…