Dr. Cristian Oancea, avertisment. „Valul trei al pandemiei va veni și peste noi”.
Cristian Oancea, directorul medical al Spitalului de boli infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, a declarat pentru Digi24 că valul trei al pandemiei de coronavirus va veni, cu siguranță, și în România.
Dr. Cristian Oancea a avertizat că noile tulpini deja apărute în alte state își vor face apariția și la noi. Acesta a accentuat asupra faptului că actualul vaccin anti-covid va fi eficient și împotriva noilor tulpini.
„Gândiți-vă că noile tulpini sunt deja în Australia, sunt în Europa și noi, ca țară, avem cel mai mare flux migrațional din Europa. Deci, este foarte clar că valul trei va veni și peste noi. Ne este foarte clar că vor fi tulpini noi, cu o mai mare agresivitate de transmitere intracomunitară.
Ttocmai de aceasta mergem pe insistența pe vaccinare. Pentru că este singura armă eficientă în a mai domoli acest val și, de ce nu, să-l și oprim. Eu sunt o persoană, un astmatic, un alergic, de mic, de la vârsta fragedă, de la 4-5 ani, și am alergii multiple și încrucișate.
Și, cu toate astea, m-am vaccinat și n-am dezvoltat niciun efect advers. Am avut alți colegi cu alte comorbidități, care la fel, s-au vaccinat și n-au avut nici cea mai mică problemă”, a declarat dr. Cristian Oancea.
Cristian Oancea se numără printre primii 10 medici vaccinați anti-covid, la Timișoara.