Din cuprinsul articolului
Dr. Cezar: Totul despre VITAMINA C. Când luăm suplimente? Ce trebuie să știm despre vitamina C și lipsa ei? Știați că anumite animale produc vitamina C…?
Pentru menținerea sănătății uneori putem apela la soluții foarte simple, dar extrem de eficiente. Banala Vitamină C – este una dintre ele, spune dr. Cezar într-un clip postat pe rețeaua sa de socializare.
Vitamina C (acidul ascorbic) este o substanță chimică naturală ce provine din glucoză si participă la foarte multe reacții importante pentru organism, iar toate plantele și majoritatea animalelor si-o produc singure în funcție de nevoi.
Iată cateva exemple: capra produce în mod normal cam 185 mg per kg/zi iar când este stresată și de 8 ori mai mult, iar medicii veterinari știu că aceste animale sunt printre cele mai rezistente și se îmbolnăvesc foarte rar.
Vaca își produce 18 mg/kg/zilnic la care se adaugă cantitatea din păscut, iar pisica 30 mg/kg plus ce mai obține dacă mănâncă un șoricel.
În schimb oamenii, maimuțele dar și alte specii nu o pot sintetiza din cauza unor mutații apărute în cursul evoluției și sunt nevoiți s-o obțină doar din alimentație.
Gorila, preia 30 mg/kg/zi, dar oamenii consumă cantități foarte mici, cam 1 mg/kg, suficient pe termen scurt, însă, pe termen lung deficitul se adâncește în țesuturi și se produc boli ascunse.
Vitamina C este unul dintre cei mai puternici antioxidanți ce neutralizează radicalii liberi, transformându-se în Vitamina C „uzată” care intră în interiorul celulelor pentru a fi reciclată și transformată înapoi în Vitamina C.
Transportul în celule se face prin intermediul unor canale prin care intră și glucoza, cu care este în competiție, iar dacă glicemia este crescută, Vitamina C „uzată” va rămâne mai mult în plasmă, nu va mai fi reciclată și se va pierde prin urină.
De aceea, diabeticii sau persoanele care consumă mult zahăr au un nivel intracelular de Vitamina C redus și sunt mai vulnerabili în fața bolilor, mai spune doctorul.
Vitamina C este depozitată în cantități foarte variabile în corp, cea mai mică concentrație fiind în plasmă și celulele roșii – aproximativ 50 µM (micromoli).
În schimb în creier și ficat există o cantitate de 20 ori mai mare, în glandele suprarenale de 40 de ori, iar în celulele sistemului imunitar de peste 50-80 de ori.
Mușchii scheletici reprezintă cel mai mare depozit de vitamina C al organismului și acesta poate fi unul din motivele pentru care persoanele active fizic și cu o masă musculară dezvoltată sunt mai rezistente.
Vitamina C participă la formarea și întreținerea colagenului, cea mai abundentă proteină din organism, prezent mai ales în țesuturi fibroase precum tendoane, ligamente, cartilaje, piele, matricea osoasă și este un constituent foarte important al vaselor de sânge.
Astfel, un deficit de Vitamina C va determina risc crescut de osteoporoză, fracturi, rupturi ligamentare, boli articulare, boli de piele, fragilitate vasculară, anevrisme, hemoragii, boli cardiovasculare.
Vitamina C protejează arterele împotriva aterosclerozei, îmbunătățește producția de oxid nitric, cel mai puternic vasodilatator și menține astfel o circulație sanguină optimă, îmbunătățește tensiunea arterială și ar putea fi folosită ca adjuvant eficient în prevenția și tratamentul bolilor de inimă.
Reglează funcțiile sistemului imunitar. Celulele imunitare au nevoie de foarte multă Vitamina C pentru a lupta împotriva microbilor, în timpul infecțiilor ele tind să acumuleze concentrații de 500 – 1000 de ori mai mari decât în plasmă.
Dacă depozitele organismului sunt epuizate, apărarea este scăzută.
Stresul psihic și anxietatea consumă foarte multă Vitamina C, aceasta fiind implicată în producerea hormonilor de stres. Un aport optim îmbunătățește memoria, protejează neuronii și previne bolile neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer sau Parkinson.
Protejează ADN-ul împotriva mutațiilor, previne cancerul, iar în doze mari poate distruge celulele canceroase.
Din ce în ce mai multe studii au demonstrat utilitatea Vitaminei C administrată intravenos, îmbunătățind calitatea vieții pacienților cu cancer, reducând la minimum durerea și protejând țesuturile normale de toxicitatea cauzată de chimioterapie.
Menține nivelul energetic și combate stările de slăbiciune prin faptul că este implicată în biosinteza L-carnitinei – substanța care transportă acizii grași pentru a fi oxidați în vederea producerii de energie.
Protejează spermatozoizii iar suplimentarea cu vitamina C a ajutat unele cupluri care se confruntau cu pierderi de sarcină repetitive să aibă copii.
Administrarea vitaminei C intravenos în timpul operațiilor chirurgicale contribuie la ameliorarea durerii postoperatorii, grăbește vindecarea plăgilor, poate ameliora hemoragia internă difuză, ar putea reduce durata spitalizării și protejează rinichii de efectele toxice ale substanței de contrast.
Toate situațiile de boală: inflamații, infecții, intoxicații, proceduri chirurgicale, traume sau arsuri, inclusiv stresul psihologic în contextul posturii de „pacient”, determină stres oxidativ major, creșterea rapidă a radicalilor liberi, epuizarea antioxidantilor (cum ar fi și Vitamina C) cu o viteza mai mare decat pot fi reciclați sau asimilați din alimentație.
Dacă animalele își pot crește de câteva ori producția de Vitamina C la nevoie, oamenii nu pot consuma de câteva ori mai multă hrană pentru a răspunde cerințelor crescute de antioxidanți în caz de boală și astfel apare un deficit cu atât mai mare cu cât boala este mai gravă iar depozitele inițiale mai scăzute.
Există o foarte mare variabilitate între oameni, de aceea necesarul trebuie individualizat pentru fiecare.
Persoanele tinere, active, cu masă musculară și cu o circulație sanguină mai bună au o capacitate mai mare de reciclare a Vitaminei C existente în corp iar cele 5 porții de fructe și legume proaspete ar putea fi suficiente.
Însă efortul fizic excesiv, fumatul, poluarea, radiațiile sau oricare situație patologică, cu cât este mai gravă, cu atât corpul consumă mai multă Vitamina C, iar aportul din alimentație nu mai este suficient și trebuie suplimentat, mai explică medicul.
1. Nu luați suplimente în mod continuu pe termen lung! O alimentație bogată în fructe și legume proaspete alături de un stil de viață sănătos asigură un nivel normal de Vitamina C în corp.
Factorii nocivi în doze mici sunt utili pentru că stimulează adaptarea organismului la mediu, iar consumul excesiv de Vitamina C și alți antioxidanți perturbă acest mecanism.
2. În situații ocazionale cum ar fi: stări de oboseală, stres psihic excepțional, atacuri de panică, efort fizic excesiv, surmenaj intelectual, abuz de alcool sau alte substanțe toxice, expunere la radiații, călătorii cu avionul, arsuri solare, diverse leziuni, traumatisme, viroze sau alte situații similare, dr. Cezar recomandă Vitamina C în doze de aproximativ 1-3-6 grame pe zi, (sau și mai mult în funcție de gravitate, până la atingerea pragului de intoleranță digestivă) în 4-6 prize, timp de câteva zile până la rezolvarea simptomelor, împreună cu o hidratare adecvată.
3. Fumătorii, cei care locuiesc în zone foarte poluate sau sunt expuși constant la radiații au nevoi crescute și ar putea lua în considerare suplimentarea cu Vitamina C pe termen lung în cicluri cu pauze: 200-400mg/zi în mai multe prize.
4. Pentru sportivi antrenamentul este un stimulent pentru creșterea musculară și de aceea, aceștia nu ar trebui să ia suplimente cu Vitamina C în urma sesiunilor normale de antrenament.
O alimentație bogată în fructe și legume proaspete este suficientă. Însă, în caz de traumatisme, supraantrenament sau în urma competițiilor extenuante, suplimentarea cu Vitamina C este recomandată.
5. Persoanele cu diabet și alte boli cronice: cardiovasculare, cancer etc. au în general deficit mare de vitamina C și ar putea beneficia de pe urma tratamentului injectabil sau suplimentării orale, ciclic cu pauze, dar acest aspect ar trebui discutat cu medicul curant.
Pentru situații ocazionale sunt valabile recomandările de la punctul 2.
6. În caz de internare în spital pentru diverse terapii sau proceduri chirurgicale, cereți medicului să vă efectueze pe lângă analizele obișnuite și un bilanț nutrițional și să asocieze la tratament și Vitamina C orală sau injectabilă cu titrarea nivelului plasmatic.
Vitamina C este cea mai sigură substanță care poate fi folosită în scop medical, spune medicul. Nici un medicament inventat de om nu are același grad de siguranță.
Excesul se elimină foarte ușor prin rinichi iar efectele adverse grave sunt extrem de rare: precauție trebuie sa aiba pacienții cu hemocromatoză sau alte boli care necesită transfuzii de sânge și cei cu deficiență ereditară de glucozo-6-fosfat dehidrogenază (G6DP).
Atenție sporită trebuie sa aiba și persoanele cu diabet aflați sub tratament cu insulină, deoarece din cauza asemănării chimice dintre glucoză și Vitamina C glucometrele portabile pot da valori false ale glicemiei, ceea ce poate duce la ajustarea inadecvată a dozelor de insulina.
Cu o buna hidratare se poate diminua și riscul pietrelor la rinichi, conchide Dr. Cezar.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…