Sari la conținut

Dr. Cezar: acești factori duc la apariția cancerului. Doar așa îi putem anihila!

Dr. Cezar
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Dr. Cezar, despre postul intermitent

Doctor Cezar Amititeloaie, invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului „ALTCEVA”, a explicat pe larg factorii care duc la apariția cancerului.

Dr. Cezar susține teza conform căreia celulele din corpul uman trebuie să își genereze propria energie pentru o bună funcționare. Atunci când intervine „suprasolicitarea” celulară, își fac apariția diferite afecțiuni, printre care și cancerul. Un alt factor decisiv în conservarea sănătății este sportul, însă nici procesul de sintetizare a emoțiilor nu este un proces de neglijat.

Care este principalul factor cauzator de cancer?

Doctor Cezar: Dezechilibrul energetic la nivelul anumitor celule din anumite organe. Ce înseamnă dezechilibru energetic? Celulele noastre trebuie să producă energie pentru activitățile lor, să producă proteine. Avem două mecanisme de producere a energiei – prin oxidare, mecanismul aerob, mai ales la nivelul mitocondriilor care sunt niște centrale energetic foarte eficiente. Produc energie foarte eficient, dintr-o moleculă de glucoză rezultă treizeci și de molecule ATP.

Și mecanismul anaerob, prin fermentare, e un mecanism primitiv pe care îl folosesc bacteriile. E un mecanism cu un randament mai mic de producere a energiei, undeva la patru sau șase molecule de ATP. În momentul în care noi suprasolicităm anumite celule, din punct de vedere energetic, aceste mitocondrii ale noastre din cauza stresului oxidativ încep să se deterioreze, să se împuțineze, să fie distruse. Și atunci capacitatea celulei de a produce energie prin mecanismul aerob scade.

Și atunci se mută mai mult către mecanismul anaerob, pe fermentație. Fermentația are nevoie de foarte multă glucoză, în lipsa oxigenului, pentru a produce energie la randamentul ăla mai mic. Dar așa se descurcă o bună perioadă de timp, deci problema se dezvoltă în ani și ani de zile.

În condițiile glucozei crescute care e combustibil pentru celulele canceroase și lipsei de oxigen. Oxigenul cum ajunge în corp? Prin mișcare. E demonstrat foarte clar că sportul scade riscul de cancer cu procente semnificative 20%-30%. Și chiar la cei ce au un astfel de diagnostic este îmbunătățită speranța de viață și supraviețuirea.

Pancreasul e conectat emoțional cu puterea, cu controlul

Doctor Cezar: Pancreasul e conectat emoțional cu puterea, cu controlul. Și atunci bagi în tine substanțe toxice că mănânci aiurea, dar celulele alea sunt afectate și de către factorul emoțional. Stomacul e cu digestia și discutând cu persoane care au astfel de boli îi întreb.

Uite, cancer de stomac, nu digerăm o anumită situație. Nu digerăm ce înseamnă? «Nu accept așa ceva, mie nu mi se poate întâmpla așa ceva, eu nu accept asta, eu sunt perfecționist», în momentul ăla, când nu digeri o anumită situație, celulele stomacului refuză digestia. În momentul ăla mai și mănânci, dar tu refuzi digestia.

Și atunci mănânci niște proteine care nu mai sunt digerate bine, pentru că stomacul nu mai produce acid clorhidric și suficientă gastrină. Se deteriorează peretele stomacului, apar inflamații, celulele sunt hiperutilizate, trebuie să muncească în plus, să se consume energie și la un moment dat nu mai fac față.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel