Sari la conținut

Dr. Cătălin Costovici, oncolog: ”Oricare dintre noi putem face cancer mai devreme sau mai târziu. Nu mai mâncați acest aliment, e otravă!”

Deși cauza exactă a cancerului nu a fost încă descoperită și hazardul joacă un rol important în apariția bolii, există factori care cresc riscul și pe care îi putem controla. 

În cadrul unui interviu pentru EVZ.RO, medicul oncolog Cătălin Costovici a explicat de ce apare cancerul și ce ar trebui să evităm ca să ne scădem riscul. ”E ca un fel de ruletă rusească în care toți participăm. Chiar toți. Oricare dintre noi putem să dezvoltăm un cancer mai devreme sau mai târziu. Cum ne-o fi norocul. Majoritatea cancerelor sunt întâmplătoare, adică sunt urmarea hazardului”, a spus medicul.

Carnea procesată e otravă

Există însă cancere, cum sunt cele digestive, care sunt legate de consumul alimentelor procesate. ”Carnea procesată trebuie să dispară din alimentația oricăruia dintre noi: salamurile, cârnaţii, crenvurștii, parizerul, mezelurile cu carnea mărunţită. Este cea mai nenorocită, e otravă, pentru că procesarea în sine înseamnă și niște stabilizatori, coloranți, celebrele Euri. Iar efectul lor e cumulativ în timp şi, în zeci de ani, aceste efecte, sunt otravă pe pâine, sau fără pâine. Și pâinea are stabilizatori, emulgatori și o grămadă de lucruri”, a atras atenția oncologul.

Dacă la toate acestea mai adăugăm și stresul la care suntem supuși zi de zi, rezultă ”un «cocktail» de mare succes ca să apară o nenorocire cum este cancerul”, a conchis dr. Cătălin Costovici.

Medicul a mai vorbit și despre rolul fumatului în apariția cancerului pulmonar și despre legătura dintre radiațiile emise de telefoanele mobile și cancerul la creier.

Cancerul nu mai e o condamnare la moarte

Cât despre teroria potrivit căreia bolnavii de cancer ar trebui să evite lactatele și carnea, spune că e total greșită. ”Povestea asta e fantasmagorică și nu are niciun substrat științific. Noi le recomandăm paciențilro noștri o dietă echilibrată în primul rând, adică bogată în legume și fructe, dar nu fără carne. Carnea este extrem de importantă, mai ales la pacienul care e supus tratamentelor intensive oncologice. Carnea aduce în primul rând proteină, iar proteina animală este proteină de înaltă calitate. Avem nevoie de consum și de carne pentru ca pacientul săși refacă capitalul hematologic necesar pentru a putea face față seriior următoare de tratament”, a completat medicul.

În ceea ce privește tratamentele împotriva cancerului, medicul spune că, în oncologie, se fac descoperiri cu o viteză amețitoare și boala nu e mai e o condamnare la moarte. ”Apar proceduri noi terapeutice, tratamente noi, absolut de nesperat nici măcar în urmă cu 10 ani, nu mai vorbesc de 20 sau 30 de ani. Supraviețuirile au crescut fantastic. În foarte multe situații, boli care păreau să nu aibă nicio soluție, au remisiuni de ani de zile.”

Citiți continuarea articolului pe EVZ.RO. 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel