Din cuprinsul articolului
Dr. Bogdan Furtună: „Let’s Make Colțea Great Again” | În ce stadiu se află planul tânărului manager pentru Spitalul Colțea și cum a evoluat de la idei…
Spitalul Clinic Colțea are, în sfârșit, un nou computer tomograf, după mai bine de doi ani în care medicii s-au plâns zilnic că nu își pot trata pacienții din cauza lipsei aparaturii medicale de specialitate.
Investiția de 2 milioane de lei, finanțată de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, vine în sprijinul doctorilor care până acum erau nevoiți să apeleze la ajutorul altor spitale din București pentru evaluarea medicală a pacienților.
Noul manager al spitalului, Dr. Bogdan Ioan Furtună, a reușit să facă în șase luni ce nu au făcut alți manageri în ani și spune că acesta este doar începutul.
Într-un interviu acordat România TV.net, dr. Bogdan Ioan Furtună, managerul Spitalului Clinic Colțea, a vorbit despre schimbările pe care le-a făcut în cele șase luni de când a preluat conducerea
unității medicale, dar și despre proiectele pe care are de gând să le implementeze sub sloganul „Let’s make Coltea great again!”.
Salariile medicilor ar trebui să fie după volumul de muncă și performanță
După ce a reușit în mai puțin de un an să rezolve problema aparaturii medicale care lipsea cu desăvârșire din Spitalul Colțea, managerul unității medicale spune că ar prelua din mediul privat diferențierea salarială pentru medici în funcție de volumul de muncă și performanță.
”Da, în ultima perioadă personalul spitalului a fost nevoit să solicite ajutorul altor spitale pentru efectuarea investigațiilor de tomografie computerizată lucru care, pe lângă timpul și costurile implicate, a însemnat și un disconfort semnificativ pentru pacient.
Practic, pacientul era programat pentru CT în alt spital, era dus cu salvarea de la noi, făcea investigația și se întorcea cu salvarea.
Și mai grav este faptul că, având în vedere profilul hemato-oncologic al spitalului, pacienții noștri au un specific aparte, sunt mai fragili, mai sensibili.
Dar începând din noiembrie, după punerea în funcțiune a noului computer tomograf, aceste inconveniente vor înceta.
În ceea ce privește mamograful, lucrurile au fost mai ușor de ameliorat, chiar și provizoriu, prin actualizarea aparatului existent care mai poate fi utilizat o perioadă.
Investiția pentru noul computer tomograf, cum vă spuneam, este de 2 milioane de lei”, a spus medicul Bogdan Ioan Furtună, pentru România TV.net.
Medicul Bogdan Ioan Furtună consideră că plata medicilor trebuue realizată în funcție de performanța lor și volumul de muncă.
”Acesta este un model pe care eu l-aș prelua din practica mediului privat. Diferențierea salarială în funcție volumul de muncă și de performanță ar fi un factor important de motivare pentru medici.
Și, pe de altă parte, așa ar fi corect și pentru medicii care muncesc foarte mult, uneori până la epuizare, sacrificându-și viața personală, viața de familie.
Dar nu aș evalua medicii doar din punct de vedere cantitativ. Pentru că ar exista riscul să apară rabat la calitatea actului medical.
În evaluările periodice aș include și criterii legate de feedback-ul primit de la pacienți, preluat constant din răspunsuri la chestionare de satisfacție.”
„Lucrurile cele mai bune nu se realizează când lupți de unul singur”
”De la început am avut planuri mari, pe care le am în continuare, dar primul pas a fost să evaluez situația la momentul în care am preluat mandatul și să stabilesc prioritățile.
Apoi, foarte important a fost să ne coagulăm ca o echipă. Lucrurile cele mai bune nu se realizează când lupți de unul singur, ci atunci când reușești să îi motivezi și pe cei din jur să creadă în visul tău și să ți se alăture.
Astfel, una dintre primele priorități pe care mi-am stabilit-o a fost completarea echipamentelor medicale și, în primul rând, cele legate de imagistica medicală – Computerul Tomograf, pentru a pune la dispoziția medicilor instrumentele necesare unui act medical de calitate ridicată.
Licitația a fost finalizată, contractul a fost semnat și noul aparat a ajuns deja în spital și urmează a fi pus în folosință. Între timp am demarat și chiar obținut o parte dintre avizele și autorizațiile necesare funcționării computerului tomograf.
Și sterilizarea a fost una dintre problemele prioritare ale spitalului, mai ales în contextul în care istoria îndelungată a spitalului are ca revers al medaliei pericolul indus de infecțiile nozocomiale.
Și în cazul sterilizării procedura s-a finalizat și urmează să primim fondurile necesare achiziționării echipamentelor.
Acreditarea ANMCS este un alt capitol la care lucrăm intens în această perioadă și care este important pentru a transmite încredere pacienților noștri.
Am obținut o amânare, până în februarie 2023, pentru a avea timp pentru toate demersurile necesare și cu siguranță ne vom încadra în acest termen.
Brățări pentru pacienții internați
Digitalizarea spitalului este un aspect pe care eu îl consider cheie în zilele noastre, pentru a degreva medicii și, de fapt, întregul personal medical, de sarcini care îi pot ține departe de patul bolnavului.
Pe lângă semnarea contractului pentru digitalizare prin programul Ministerului Sănătății, deja am achiziționat un număr de 225 de unități PC și 225 imprimante cu coduri de bare.
Noul software, pe care am reușit să îl implementăm de la 1 octombrie și care în prezent este funcțional, interconectează toată activitatea spitalului.
Sistemul, care include brățări pentru pacienții internați, asigură controlul costurilor farmaciei, a materialelor sanitare, a materialelor de curățenie.
Am reușit, de asemenea, realizarea arhivei electronice pe ultimii 3 ani (prin scanarea tuturor documentelor, inclusiv a fișelor de pacienți).
Urmează extinderea arhivei electronice la ultimii 15 ani” a adăugat managerul Spitalului Colțea.”
Dotările pentru zona de oncologie
”Într-o etapă ulterioară, spitalul are nevoie de achiziționarea unui RMN, iar pe termen mediu și de schimbarea mamografului, care deocamdată a fost updatat și este funcțional.
Apoi am în vedere dezvoltarea Compartimentului de Medicină Nucleară, prin achiziționarea unui PET-CT și a unui SPECT-CT.
Momentan, până la sfârșitul acestui an, ne bazăm pe o investiție de 35 milioane lei și, cu siguranță, mai urmează.
Ca investiții, 2 milioane de lei sunt destinați achiziționării aparatului de computer tomograf. Procedura de achiziție a aparaturii pentru sterilizare este de 3 384 000 lei, sumă acoperită din fonduri de la Ministerul Sănătății – 90%, iar restul din bugetul local, prin ASSMB.
La acestea se adaugă aparatura pentru ATI care se ridică la 3 milioane lei, aparatura pentru dotarea Compartimentului de primiri urgențe, aparatura oncologică și aparatura pentru dotarea ambulatoriului sportivilor ajung la încă 2 milioane de lei.
Încă 7 milioane lei sunt destinați procedurilor aflate în derulare (aparatură pentru ambulatoriul integrat, parte din aparatura la ambulatoriul sportivilor, EKG, pompe de injecție, pompe de Nutriție enterală, aparat de încălzit pacienții prin convecție.
Cea mai mare parte din buget însă, 18 milioane lei va fi destinată achiziționării de aparatură medicală pt fiecare secție în parte, respectiv Medicină Internă, Hematologie, ORL, Chirurgie Generală, Laborator Central, Radioterapie, Anatomie Patologică.
Pentru acest proiect am elaborat toată documentația aferentă, aceasta fiind încărcată și procedurată în SEAP.
După cum vedeți, planuri avem, am și demarat implementarea lor.
Pot spune că, cu siguranță, Spitalul Clinic Colțea are toate șansele să devină un spital oncologic de referință în Romania, dar acest obiectiv implică timp și efort de echipă, deopotrivă.
Important este că știm de ce are nevoie spitalul și am făcut deja pași importanți în această direcție.”
Care sunt soluțiile de finanțare
”Având în vedere necesitățile destul de consistente de finanțare, este important atât sprijinul ministerului, cât și al autorității locale, precum și finanțarea din fonduri europene.
Dar este de datoria managementului fiecărui spital să optimizeze bugetele, să eficientizeze secțiile spitalului, utilizarea spațiilor spitalului, să asigure optimizarea consumurilor de materiale sanitare, materiale de curățenie, medicamente.
Practic să elimine cheltuielile inutile. În acest sens, este foarte important controlul intern managerial, iar noi am început cu înființarea comisiilor de control.
Desigur, finanțările sunt obținute ca urmare a solicitărilor înaintate de fiecare spital, căci nu poți primi finanțare fără să semnalezi faptul că spitalul are nevoie.
Dar aceste solicitări sunt fundamentate solid, cu necesitate, oportunitate și calcule de rentabilitate și au la bază o nevoie reală.
Pe de altă parte, având în vedere experiența mea în mediul privat, personal sunt adeptul identificării de oportunități de realizare a unor venituri proprii ale spitalului, lucru pe care mi-am propus să îl fac și la Spitalul Clinic Colțea.
Și acest lucru se traduce în identificarea unor servicii medicale nedecontate CASMB, care pot fi realizate pe contratura activității curente. Și acest aspect este parte din planurile pe care le am aici.”
Ce stă în spatele obiectivului „Let’s make Colțea great again!”
”Pe de o parte, așa cum știți, Spitalul Clinic Colțea are o tradiție impresionantă, este unul dintre primele spitale din Europa și este considerat leagăn al medicinei românești.
Aici a profesat Nicolae Crețulescu, o personalitate marcantă a medicinei din secolul XIX, care a înființat prima școală de învățământ medical din România (Școala de Mică Chirurgie).
Tot la Spitalul Colțea s-au remarcat și alte mari personalități ale medicinei românești – Carol Davila, Victor Babeş, Nicolae Manolescu, Amza Jianu, Nicolae Gh. Lupu, Dimitrie Gerota și mulți alții.
Aici s-au înființat primele specialități medicale: chirurgia, medicina internă, oftalmologia. Putem spune că Spitalul Clinic Colțea este un reper pentru medicina românească.
Pe de altă parte, după cum știm cu toții, pacientul român își dorește “spitale ca afară”, iar eu cred că acest lucru înseamnă, în primul rând, respect pentru timpul, suferința și nevoile sale.
Iar respectul poate fi oferit doar de oameni, adică de oamenii implicați în sistemul medical.
Așa cum, atât timp cât am activat în mediul privat, la clinica pe care am fondat-o, am avut ca deviză “Oameni în slujba oamenilor”, așa și acum, la Spitalul Clinic Colțea, „Let’s make Colțea great
again!” înseamnă să readucem încrederea pacientului român și să obținem recunoașterea spitalului ca instituție medicală de elită, în slujba pacientului.
Un loc cu servicii medicale la cel mai înalt nivel și cu respect pentru pacienți.”
Cum este drumul din privat către stat
”Acceptarea poziției de manager la Spitalul Clinic Colțea nu a constituit pentru mine o renunțare la cariera mea din mediul privat, ci o întrerupere a acesteia pentru o perioadă, pentru a începe o nouă etapă în parcursul meu profesional.
Deși mediul privat oferă o serie de provocări, mediul public – și mai ales poziția de manager la un spital de tradiție, cum este Spitalul Clinic Colțea – vine cu oportunitatea de a putea influența pozitiv experiența medicală a omului de rând, a pacientului român care nu își permite să suporte costurile implicate de serviciile private de sănătate.
Acea persoană care a muncit o viață, a plătit asigurări de sănătate la stat și care are, pe bună dreptate, anumite așteptări – să primească serviciile medicale de care are nevoie.
În plus, cu siguranță, motivația mea este legată mult și de educația primită de acasă.
Îmi amintesc dintotdeauna cum tatăl meu, medicul pediatru Dan Horia Furtună, și-a făcut o cauză din a apăra viața pacienților săi, din a ajuta și a face bine cu blândețe, corectitudine și omenie.
Și sunt mândru să îi pot călca pe urme.”
Infecțiile nozocomiale…
”Problema infecțiilor nozocomiale trebuie să se afle, din punctul meu de vedere, în topul priorităților oricărui manager de spital, dar mai ales într-un spital cum este Spitalul Colțea în care majoritatea pacienților au patologie oncologică și contractarea unei astfel de infecții poate avea consecințe devastatoare.
Din păcate, încă de la preluarea mandatului am identificat necesitatea stringentă a reorganizării compartimentului SPLIAM, care este responsabil de infecțiile asociate asistenței medicale, deoarece soluția de la acel moment nu era viabilă.
Acest lucru ne-a adus o întârziere, față de așteptările mele, cel puțin. În luna iulie însă am finalizat concursul pentru ocuparea postului de medic infecționist.
Noul nostru coleg a analizat situația din spital și în luna septembrie a fost gata și planul concret de acțiune.
Acum acest plan este implementat și, începând de anul viitor, suntem optimiști că se vor vedea rezultatele.”
În București este nevoie de un nou spital construit de la zero
”În opinia mea, este nevoie de spitale sigure în România, de spitale moderne și care să ofere condiții bune pacientului român.
Și pentru asta este nevoie de un efort comun, atât al autorităților, cât și al conducerii spitalelor actuale.
Dar mai mult, cred că este nevoie ca românul să își recapete încrederea în sistemul medical. Și este nevoie de educarea pacientului.
Noi, românii, stăm destul de rău la capitolul prevenție. Și omul vine la medic atunci când deja boala este într-un stadiu avansat.
Cu încredere și cu educație medicală, care, după cum am mai spus și în alte situații, după părerea mea ar trebui să înceapă în școli, am putea aduce pacientul la medic dintr-un stadiu incipient, astfel că prognosticul ar putea fi altul, în multe cazuri.”
Medicii români încep să revină în țară?
”Din păcate există acest fenomen, al migrării forței de muncă din domeniul medical după terminarea studiilor sau chiar și mai târziu.
Dar, în ultima vreme, am remarcat și fenomenul contrar, au început să se întoarcă unii dintre ei.
Din fericire, în atragerea personalului medical nu pot spune că întâmpinăm mari probleme în prezent, dar personalul auxiliar e destul de greu de găsit.
Însă eu mereu prefer să fiu optimist și sper că, în perioada următoare lucrurile se vor mai schimba.”
Mâncarea din spital
”Momentan am reușit să ne încadrăm în costurile bugetate, dar este posibil ca anul viitor să fim nevoiți să găsim soluții pentru scumpirile de alimente.
Avem în vedere faptul că mare parte din confortul pacientului este dat și de hrana pe care o oferim.”
Programul de vizite și restricțiile
”Mulți oameni se plâng de accesul restricționat, atunci când își doresc să-și viziteze apropiații, internați în spital.
Și pot spune chiar că au dreptate, fiecare bolnav aflat pe patul de spital are nevoie să îi simtă aproape pe cei dragi.
Dar mulți oameni se plâng și de teama de a merge la spital atunci când sunt bolnavi, teamă indusă de pericolul infecțiilor nozocomiale.
Și orice vizită poate aduce risc de agenți patogeni care să pună în pericol bolnavii internați.
Ceea ce trebuie să facem noi este să găsim un echilibru între a permite rudelor să își viziteze bolnavii și a asigura siguranța bolnavilor.
De aceea, am stabilit un program de vizită pe care suntem nevoiți să îl impunem. Până la urmă, fiecare trebuie să înțeleagă că facem acest lucru tot din grijă pentru rudele lor.”
Cum se va descurca cu … facturile la utilități pentru iarna anului 2022
”Un lucru foarte bun este că în acest moment noi nu avem facturi restante la utilități. Și vremea se pare că ține cu noi, încă sunt temperaturi ridicate.
Deci momentan nu ne facem probleme. Dar avem în vedere soluții de back-up, dacă lucrurile se vor schimba.
Cum spuneam, siguranța și confortul pacienților sunt o prioritate și vă pot asigura că nu vor suferi de frig în iarna aceasta cei care vor avea nevoie de internare la Spitalul Clinic Colțea”, a mai declarat medicul pentru România TV.net.