Dr. Bilic, medic nutriționist renumit, vorbește despre un aliment care protejează inima. Medicul spune că trebuie consumat zilnic.
Dr. Mihaela Bilic subliniază impactul decisiv pe care unele alimente le au asupra corpului nostru, care, potrivit noilor studii, resimte trecerea timpului, atrăgând atenția asupra beneficiilor aduse de consumul regulat de acizi grași omega-3.
În cadrul acestui studiu, desfășurat pe o perioadă de trei ani, au fost monitorizate 777 de persoane trecute de 70 de ani, utilizându-se markeri epigenetici pentru a evalua vârsta biologică reală a participanților – vârsta determinată de starea internă a organismului, nu de numărul de ani.

„Știați că vârsta cronologică poate să fie diferită de vârsta biologică? Cu toții ne dorim să arătăm mai tineri, doar că în practică organismul este mai obosit și mai surmenat decât arată anii din buletin”, a afirmat Mihaela Bilic.
Voluntarii au fost împărțiți în trei grupuri: unii au primit vitamina D, alții omega-3, iar un al treilea grup a fost implicat în activitate fizică moderată
Rezultatele studiului: Cei care au consumat constant ulei de pește au prezentat un ritm de îmbătrânire mult mai lent decât ceilalți, confirmând proprietățile antiinflamatorii și de protecție celulară ale acizilor grași omega-3.
„Acizii grași esențiali omega 3 încetinesc îmbătrânirea datorită acțiunilor antiinflamatorii care protejează celulele, le crește rezistența la agresiuni externe, împiedică deteriorarea și degradarea lor”, a detaliat Mihaela Bilic pe pagina sa de Facebook.
Așadar, consumul regulat de acizi grași și omega 3 poate reduce tensiunea arterială la hipertensivi, scade trigliceridele din sânge și contribuie la prevenirea infarctului și accidentului vascular cerebral.
„Pe lângă efectul anti-aging, grăsimile omega 3 au rol benefic și în bolile cardiovasculare: reduc presiunea arterială la cei care suferă de hipertensiune, scad nivelul de trigliceride din sânge, reduc morbiditatea și mortalitatea din infarct și accidentul vascular cerebral”,conchide medicul.
Bilic subliniază importanța consumului zilnic de omega-3, fie prin suplimente, fie prin integrarea peștelui gras în alimentație. Corpul nostru nu are capacitatea de a produce omega-3, motiv pentru care trebuie să-l aducem din exterior – de aceea se numește acid gras esențial, potrivit România TV.