Categories: Expertul zilei

Dr. Beatrice Mahler, pneumolog: E nevoie de un CT de torace pentru orice persoană care…

Din cuprinsul articolului

Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, dr. Beatrice Mahler, a atras atenţia că e nevoie de un CT de torace pentru cei care fumează cel puţin un pachet de ţigări pe zi, de aproximativ 20 de ani.

Medicul penumolog a subliniat totodată că nu sunt de neglijat programele de screening.

”La Marius Nasta sunt foarte mulţi pacienţi care ajung cu cancer pulmonar sau cu metastaze pulmonare ale unui cancer care e, de fapt, un cancer la distanţă şi de care pacientul respectiv nu ştia şi sunt depistate metastazele, apoi căutăm care este sursa primară. E un fenomen extrem de grav, această depistare tardivă a cancerului şi dacă vorbim de cancerul pulmonar, lucrurile sunt destul de complexe, pentru că plămânul nu are receptor de durere şi practic orice creşte în plămân, dincolo de simptomatologia care e pusă în seama fumatului, adică o tuse care poate fi cel mult iritativă sau poate să lipsească deloc, persoana respectivă nu are simptome.

Este extrem de important să ne îndreptăm căutările sau direcţia de căutare către programe de screening, să îi facem pe oameni să înţeleagă că orice persoană care fumează de mai mult de 20 de ani, un pachet de ţigări pe zi, trebuie la peste 20 de ani şi mai ales dacă are mai mult de 55 de ani, să îşi facă un examen CT de torace.

În funcţie de rezultat, conduita este variată. Examinările se fac repetat, o lungă perioadă de timp, dar există o condiţie impusă de statele care susţin prin programe de sănătate astfel de programe de screening şi anume abandonarea fumatului”, a declarat Beatrice Mahler, potrivit news.ro. 

Renunțarea la fumat

Managerul de la ”Marius Nasta” a explicat că este nevoie şi de voinţă pentru renunţarea la fumat, pe lângă programele de consiliere.

”Trebuie cel puţin să îţi doreşti să te laşi de fumat, trebuie cel puţin să te duci la un program care să te consilieze în vederea renunţării la acest obicei şi o dată făcuţi paşii ăştia sunt şanse mari să depistezi persoanele în timp util. Atunci când vorbim de astfel de programe de screening, nu cred că trebuie să vorbim de relaţia cost-eficienţă sau pe termen scurt, ar trebui să ne gândim la programe de cost eficienţă pe termen lung pentru că trauma emoţională, care nu poate fi cuantificată în bani costul tratamentului oncologic, a radioterapiei, a tratamentului chirurgical, a consilierii psihologice, nu doar pentru pacienţi, ci şi pentru familie, cumulate şi calculate în ani înseamnă mult mai mulţi bani, decât un CT făcut la o parte a populaţiei care folosesc acest tip de obicei”, a precizat pneumologul.

 

 

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

21 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

51 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: