Dr. Adrian Streinu Cercel a vorbit în cadrul conferinței de presă susținută de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, referindu-se la cele mai importante aspecte de prevenire a gripei, în momentul de față, când în România avem oficial epidemia de gripă.
Potrivit ministrului Sănătății, de la începutul sezonului au fost înregistrate 54 de decese confirmate. Avem un număr mai mare de cazuri și un număr mai mare de cazuri confirmate clinic, comparativ cu aceeași perioadă a altor ani.
Au fost vaccinate 1.287.000 de persoane până ieri. Sorina Pintea a spus că populația nu trebuie să intre în panică, chiar dacă la ora actuală, oficial, avem gripă. Au mai fost transmise o serie de recomandări suplimentare. Se solicită reducerea numărului vizitatorilor în zonele de risc, potrivit stirileprotv.ro.
În această perioadă, ministrul recomandă copiilor să evite colectivitățile.
Dr. Adrian Streinu Cercel a spus că unitățile sanitare știu ce au de făcut. Problema este cu igiena personală. Apa și săpunul sunt sfinte. Nu dezinfectantul. Apa și săpunul. Cum strănutăm. Nu strănutăm în mână. În acest context este bine să purtăm și masca de protecție. Dacă o purtăm sub nas o purtăm degeaba. Nu uitați că trebuie să ne spălăm și în nas. Când ne spălăm pe mâini, și în nas. Mâna se contaminează dacă atinge secrețiile nazale.
Ministrul Sorina Pintea a mai spus că sunt cazuri în care pacienții nu au vrut să fie vaccinați, dar văzând ce se întâmplă au cerut ulterior să se vaccineze.
Marți, Pintea a spus că semnele gripei sunt febra mare, dureri musculare, oboseala profundă şi a spus că nu trebuie luate antibiotice, însă nu este bine să se facă exces cu antivirale, întrucât se poate dezvolta rezistenţa la boală.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunţat marţi că numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 54, după ce în cursul zilei au mai fost înregistrate 7 decese.