Dr.Adina Alberts, despre febra buzelor mărite: Trendul momentului este să avem buze cât doi caltaboşi

Dr.Adina Alberts, despre febra buzelor mărite într-un interviu acordat CapitalPaly. Buzele mari și senzuale ale Angelinei Jolie au deveni standard de frumusete pentru multe dintre românce. Dacă nu ai buze cărnoase și pline și sânii măriți artificial nu ai succes în viață, își explică chirurgul plastician Adina Alberts operațiile estetice făcute din mofturi.

Vorbind despre febra buzelor mărite a spus: ”Sunt domnișoare care doresc să arate într-un anumit fel, pentru că așa este trendul. Așa cum este la modă să avem pantaloni skinny sau evazați, așa este trendul să avem buze cât doi caltaboşi sau posteriorul foarte bombat”, a declarat dr.Adina Alberts, în cadrul emisiunii de business Capital Play.

Chirurgul estetician subliniază că refuză în jur de 50% dintre pacienții care i se adresează, pentru că ”nu fac medicină la moft. Nu-mi doresc astfel de paciente. Nu mă împlinește ca medic, mi se par niște aberații și niște exagerări. Au început să semene aceste domnișoare între ele… zici că sunt clonate”.

”Aceste domnișoare- continuă dr. Adina Alberts – consideră că dacă au aspectul fizic la modă vor avea, automat, și succes în viață, să spunem. Vor găsi bărbatul pe care și-l doresc, vor găsi slujba pe care și-o doresc, dacă își doresc slujbă…”.

 

Chirurgul estetician Adina Alberts, a vorbit, la Capital Play, despre cum motorul economiei românești, adică IMM-urile, se luptă să reziste într-un mediu de afaceri nu tocmai prietenos, despre momentele în care succesul i s-a întors împotrivă, despre relaţia cu pacienţii săi, dar și despre valorile din viaţa personală.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

32 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: