Din cuprinsul articolului
Două zile de post. Dieta 5:2, caracterizată prin post şi înfometare timp de două zile pe săptămână, stimulează longevitatea şi îi ajută pe oameni nu doar să slăbească, ci şi să se protejeze faţă de o serie de maladii grave, precum diabet, cancer şi Alzheimer, potrivit unui nou studiu, citat de dailymail.co.uk
Creată de nutriţionistul Michael Mosley, această dietă constă în reducerea aportului caloric, la doar 500 de calorii pentru femei şi 600 de calorii pentru bărbaţi, timp de două zile neconsecutive în fiecare săptămână. În celelalte cinci zile, nu există constrângeri alimentare, iar adepţii acestui tip de regim alimentar mănâncă în mod normal.
Noul studiu arată că beneficiile pentru sănătate ale dietei 5:2 se menţin şi atunci când adepţii ei respectă principiul „postului şi înfometării” într-o zi şi mănâncă peste medie în ziua următoare.
Două zile de post pe săptămână
Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea Florida din Statele Unite, a avut în vedere schimbările de greutate, presiune arterială, ritm cardiac şi glicemie suferite de participanţi vreme de 10 săptămâni.
Ei au monitorizat şi concentraţia de colesterol, markerii de inflamaţie şi genele implicate în producţia celulelor cu rol protector.
„Am descoperit că postul intermitent determină o uşoară creştere a SIRT3, o genă cunoscută, care stimulează longevitatea şi este implicată în reacţiile cu rol de protecţie ale celulelor”, a precizat Michael Guo, coautor al studiului, cercetător la Harvard Medical School.
Gena SIRT3 codează o proteină denumită tot SIRT3. SIRT3 face parte dintr-o clasă de proteine denumite „sirtuine”, care, atunci când s-au aflat într-o concentraţie mai mare în organism, la şoareci, au extins durata de viaţă a acestora.
Cercetătorii consideră că proteine precum SIRT3 sunt activate de stresul oxidativ, un proces declanşat atunci când există prea mai mulţi radicali liberi în organism, iar acel surplus nu mai poate fi neutralizat cu antioxidanţi.
Totuşi, concentraţii mici de radicali liberi pot fi benefice: atunci când corpul trece prin stres – care apare în timpul postului – mici niveluri de stres oxidativ pot să declanşeze acţiuni cu rol de protecţie.
De asemenea, savanţii americani au descoperit că postul intermitent a scăzut concentraţiile de insulină la participanţi, fapt care înseamnă că dieta 5:2 ar putea avea şi efecte antidiabetice.