Cancerul de colon este a doua cauză de deces prin cancer atât la bărbaţi cât şi femei. Deşi considerat că apare, în mod clasic, după vârsta de 50 de ani, se observă o creştere a frecvenţei apariţiei lui la persoanele tinere, devenind unul dintre cele mai frecvente 10 cancere ce apar în intervalul de vârstă 20-50 de ani.
Simptomele cancerului de colon nu sunt întotdeauna evidente şi pot fi puse pe seama altor afecţiuni necanceroase (de exemplu: hemoroizi, sindromul colonului iritabil, constipaţia cronică etc.), mai ales că în stadiile incipiente, pacienţii nu au simptome aproape deloc. De aceea, de multe ori, diagnosticul este pus prea târziu, în stadii avansate, în care boala a metastazat. Prin urmare, depistarea precoce prin screening regulat după 50 de ani sau chiar mai devreme, în unele cazuri, reprezintă o investiţie importantă în sănătate.
”Întâlnesc din ce în ce mai des cancere de colon, în fiecare gardă depistez câte un cancer avansat pentru că majoritatea pacienților se prezintă la medic în stadii avansate. Rar depistez cancere precoce pentru că în fazele de început nu dă simptome evidente și oamenii tind să nu ia în seama balonarea sau constipația,” a explicat dr. gastroenterolog Adelina Popescu, în cadrul unui dintre interviurile LiveDoc.
Simptomul care îi alarmează pe majoritatea oamenilor dar care apare mai degrabă când boala e avansată, este sângerarea rectală. Însă gastroenterologul ne sfătuiește să ne prezentăm la medic dacă experimentăm durere, balonare, constipație, diaree, alternanța între constipație și diaree, scădere în greutate, anemie.
Însă, orice persoană de 50 de ani trebuie să facă o colonoscopie, chiar dacă nu are niciun simptom. ”Această investigație se face la 50 și dacă totul este în regulă, se repetă peste 10 ani. Când există factori de risc, adică polipoză familială sau alte cancere, investigațiile se fac mai devreme și cu o frecvență mai crescută”, a adăugat dr. Adelina Popescu.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…