Două persoane au fost salvate în urma unui transplant renal. Familia unui bărbat în moarte cerebrală a donat rinichii. El este cel mai vârstnic donator de până acum.
O echipă de medici de la Spitalul Parhon a efectuat două transplanturi renale, după ce familia unei persoane aflată în moarte cerebrală a decis să doneze rinichii acesteia.
Dr. Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi, a declarat duminică că viaţa a doi pacienţi aflaţi în suferinţă din cauza unor afecţiuni renale grave s-a schimbat în bine prin bunăvoinţa familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală.
„Cei doi pacienţi se aflau pe lista de aşteptate. Rinichii prelevaţi au fost transplantaţi la Spitalul Clinic Dr.C. I. Parhon din Iaşi. Mulţumim familiei donatorului pentru bunătatea de care a dat dovadă ajutând prin gestul lor un semen necunoscut”, a declarat dr Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iaşi.
Potrivit sursei citate, acesta este cel mai vârstnic donator de până acum şi este a treia prelevare de organe făcută în cursul acestui an de la o persoană aflată în moarte cerebrală.
Dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Dr. C.I. Parhon, a declarat pentru Agerpres că beneficiarii transplantului sunt o femeie în vârstă de 62 de ani din judeţul Galaţi şi un bărbat în vârstă de 54 de ani din judeţul Neamţ.