Doamna de Fier, cum a fost cunoscută după ce un jurnalist sovietic i-a dat acest nume, a murit în această dimineață, în urma unui atac cerebral.
Margaret Thatcher s-a confruntat cu grave probleme de sănătate în ultimii ani ai vieţii. Ea a suferit mai multe atacuri cerebrale şi suferea de demenţă, după cum afirma fiica sa.
În 2002, a făcut un accident vascular cerebral şi de atunci şi-a limitat ieşirile publice.
În iunie 2003, decesul soțului său, Denis, a afectat-o profund, iar mai târziu și necazurile cu justiția ale fiului său Mark.
În decembrie 2005, la puțin timp după ce a împlinit 80 de ani – când a fost sărbătorită într-un mare hotel din Londra, în prezența reginei Elisabeta a II-a – a fost spitalizată. Fiica sa Carol a dezvăluit în 2008 că mama sa suferă de demență senilă și uită adesea că soțul ei e mort.
Spitalizată de la sfârșitul anului trecut, a făcut o operație pentru extirparea unei tumori la vezică și de atunci era în convalescență.
De atunci, Doamna de Fier a rămas retrasă și nu a participat, de pildă, la recepția organizată la Downing Street de premierul David Cameron special cu ocazia celei de-a 85-a aniversări ale sale.
Thatcher a fost prim-ministru între anii 1979-1990 și este singura femeie aleasă să fie prim-ministru sau lider al unui partid politic major în Regatul Unit al Marii Britanii, precum și primul premier britanic ales de trei ori consecutiv (1979, 1983 și 1987), record politic pe care l-a egalat numai Tony Blair în 2005. Fără îndoială, ea este una dintre cele mai importante personalități politice britanice, mandatul său fiind cel mai lung mandat continuu din istoria politică britanică. Ea este de asemenea una dintre cele mai controverate figuri politice, fiind iubită și contestată în egală măsură.
Pentru meritele sale, urmează să primească rara onoare de a beneficia de funeralii de stat, onoare pe care, din rândul oamenilor politici ai secolului XX, a mai primit-o doar Sir Winston Churchill, alături de care mai împarte onoarea de a avea o statuie de bronz în holul Camerei Parlamentului.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…