Categories: Ştiri sănătate

DONEAZA SANGE! FII EROU! Sunt necesari peste 1.000 litri de sânge pentru pacienții în stare critică

Proiectul „Donează sânge! Fii erou!” Nevoia de sânge este o problemă cu care România se confruntă de foarte mult timp. În fiecare zi sunt necesari peste 1.000 litri de sânge pentru pacienții în stare critică. O donare asigură doar 450 mL, dar este suficientă pentru a salva 3 vieți. Anual, sub 2% din populația României donează, un procent nefericit ce ne plasează la capătul listei la nivel european.

Sursă Foto: Universitatea Carol Davila

Campania “Donează sânge! Fii erou!” a început în București, în anul 2008, fiind înființată de către Societatea Studenților la Medicină din București (SSMB), când studenții mediciniști au hotărât să se implice activ în combaterea deficitului de sânge. Astfel, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS), am reușit să dublăm numărul de unități de sânge colectate în zilele de campanie, aducând în fiecare an tot mai mulți donatori, atât în Holul de Onoare al Facultății de Medicină, cât și la CTS.

În acest mod, studenții de la medicină își propun să vină în ajutorul Centrului de Transfuzie Sanguină, dar și în al tuturor celor ce au nevoie de sânge, contribuind la buna desfășurare a întregului proces de donare prin asistarea personalului medical, dar și prin informarea și educarea populației generale cu privire la importanța acestui act.

Printre scopurile noastre se numără și promovarea donării prin crearea unui mediu prietenos pentru donatori, dar și prin informarea publicului larg despre nevoia copleșitoare de sânge și despre siguranța donatorilor, aceasta fiind recunoscute la nivel internațional.

Printre noile direcții pe care proiectul le are anul acesta se numără și inițiativa de a educa populația generală încă de la tinerele generații prin desfășurarea de prezentări în liceele din București pe tema importanței donării de sânge în contextul țării noastre, dar și a sănătății publice.

Persoanele care doresc să se implice activ în această campanie sunt așteptate să doneze în perioada 1 – 5 aprilie 2024 în Holul de Onoare al Facultății de Medicină, Bd. Eroii Sanitari, nr. 8, în intervalul 8:00 – 12:30 și la Centrul de Transfuzie Sanguină din București, str. Constantin Caracaș, nr. 2, în intervalul 7:30 – 13:30.

Potențialii donatori vor fi examinați de către medici specialiști

Toți potențialii donatori vor fi examinați de către medici specialiști în hematologie, și asistați de către voluntarii noștri, urmând ca cei sănătoși și apți pentru donare să finalizeze procesul început. Criteriile pentru donare sunt:

  • Vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani;
  • Greutate peste 50 kg;
  • Puls regulat, 60 – 100 bătăi/minut;
  • Tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg;
  • Să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale;
  • Femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală; – să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării; – să nu fie sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Luptă împotriva crizei de sânge din România! Donează sânge! Fii erou!

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

6 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

7 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: