Din cuprinsul articolului
Doliu în lumea medicală. A murit Dana Popescu, unul dintre cei mai apreciați medici din Iași. Doctorița a decedat la o lună de la pierderea soțului ei, de asemenea medic.
În decurs de doar o lună, sistemul de sănătate românesc a rămas fără doi reputați medici. Medicul Eugen Popescu s-a stins din viață pe 1 iulie, urmând ca soția sa să moară o lună mai târziu.
Dana Popescu era medic primar de medicină de familie și specialist în diabet și boli de nutriție, precum și secretar al Societății Naționale de Medicina Familiei, scrie România TV.
Doliu în lumea medicală. Groaznica veste a fost transmisă de fiul acestora, Dan Popescu. Medicul Eugen Popescu a decedat la începutul lunii iulie în urma unei grave afecțiuni, iar acum, după o lună, soția sa a plecat dintre noi. Toate persoanele care i-au cunoscut sunt năpădite de durere, cu toții având doar cuvinte de laudă la adresa acestora.
”Viața e un carusel de trăiri, întâmplări, situații, dar singurul lucru ce rămâne mereu constant este iubirea mamei. Indiferent cât greșim, ce facem sau spunem mama va fi mereu lângă noi să ne ocrotească și să ne iubească. Astăzi s-a întâlnit cu tata și din infinit vor veghea asupra tuturor oamenilor pe care i-au iubit și de care au avut grijă.
Nimic nu ne pregătește pentru ruptura brutală ce se produce în momentul în care cei dragi pleacă de lângă noi, dar tot ceea ce putem face este să ne amintim întotdeauna cu drag de clipele frumoase petrecute alături de ei și să ne bucurăm de tot ceea ce am învățat.
Mama a fost un medic desăvârșit care a luat Jurământul lui Hipocrate foarte în serios “În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor”. Implicarea ei în orice activitate nu a cunoscut limite. Energia debordantă atât de molipsitoare a stat la baza multor inițiative benefice ale lumii medicale. Așa a fost mama, mereu în folosul oamenilor din jurul ei până în ultima clipă și pentru asta mă închin și îi mulțumesc.
E nevoie să prețuim fiecare moment și să ne aducem mereu aminte de noi, pentru că totul este trecător, iar noi nu putem decât să privim mereu lumina. Te iubesc, mama, și promit că voi duce mai departe tot ceea ce m-ai învățat’‘, a scris Dan Popescu, fiul lor, pe Facebook.
Medic specialist, despre colesterol. Conform terminologiei medicale, colesterolul este un sterol și lipide conținute în…
Anunț de ultimă oră pentru seniorii cu pensie mică și grupe de muncă.După ce mai…
Rezultatele oferite de exit-poll-uri care arată succesul fabulos pe care Călin Georgescu, candidat prezidențiale 2024, …
Soția lui Călin Georgescu, candidat independent la prezidențiale, Cristela, a decis să nu facă campanie…
Luni, 25 noiembrie, este prognozat din nou un nou val de ninsori. ANM a schimbat…
Pentru numeroși români, până duminică seara, când s-au aflat rezultatele exit poll la alegerile prezidențiale,…