Sari la conținut

DOLIU imens! Era unul dintre cei mai apreciaţi profesori din România

Doliu
Foto: pixabay

Analistul politic Bogdan Teodorescu, profesor, scriitor și jurnalist român, a murit marți, la vârsta de 61 de ani. Acesta a fost profesor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. 

Absolvent al Universității de Construcții din București, Bogdan Teodorescu și-a urmat pasiunea pentru jurnalism. A fost membru al cenaclului Universitas precum și redactor-șef al revistei Tinerama. A condus campania electorală a președintelui Emil Constantinescu, în 1996.

Între 1996 și 1997, a fost numit Secretar de Stat, Ministrul interimar în departamentul Informațiilor Publice, funcție ce îi va aduce experianța necesară scrierii romanului politic Spada.

sursa foto: b365.ro

Specialist în marketing politic şi profesor la SNSPA

Specialist în marketing politic și electoral, a îmbrățișat cariera universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.

După cum transmite Antena3 CNN, Teodorescu a fost fondator și președinte de onoare al Fundației Multimedia pentru democrație locală (înființată în mai 1995). De asemenea, acesta a fost membru al Asociației Internaționale a Consultanților Politici (IAPC) și a Asociației Europene a Consultanților Politici (EAPC) din 2001 și membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2004.

Ca autor, Bogdan Teodorescu a publicat numeroase lucrări, printre care:

  • Manual de marketing politic și electoral (1999, co-autor)
  • Cea mai bună dintre lumile posibile (2005, co-autor)
  • Cinci milenii de manipulare (2007)
  • Epoca Băsescu. Integrarea și dezintegrarea României (2007)

De asemenea, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, contribuind la literatura română cu titluri apreciate de critici și public.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel