Categories: Ştiri sănătate

Doliu din nou în România. S-A STINS și el! Vestea tristă a zilei

În ultimele luni lumea a pierdut mai multe personalități marcante și se pare că veștile proaste nu se opresc aici. Chiar la început de an, s-a stins din viață și marele scriitor și academician Dumitru Radu Popescu, la vârsta de 87 de ani, lăsând în urma adevărate capodopere literare.

«Acest înger trist» …Azi, 2.01.23, ora 04.30, a părăsit această lume tristă acad. Dumitru Radu Popescu (D. R. P.) unul dintre cei mai mari scriitori ai României. Ne-a îmbogăţit cu o operă monumentală, de o valoare excepţională: proză, teatru, poezie, critică literară. Şi-a trăit viaţa într-o desăvârşită onestitate.

A fost un coleg şi un prieten ireproşabil. Durerea e prea mare şi cuvintele sunt prea sărace pentru a cuteza acum, şi în acest loc, evocarea binemeritată. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-i dea liniştea de care atât de multă vreme a fost vitregit”, a scris Radu F. Alexandru, potrivit Agerpres.

Scriitorul Dumitru Radu Popescu (semna şi D.R. Popescu) s-a născut la 19 august 1935, în satul Păuşa din judeţul Bihor, într-o familie de învăţători. A fost nuvelist, romancier şi dramaturg, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori români ai literaturii contemporane.

A debutat în 1958 cu volumul de nuvele şi schiţe „Fuga”, iar dintre romanele sale mai importante sunt „Vara Oltenilor” (1964), „F” (1969) (Premiul Uniunii Scriitorilor), „Vânătoarea regală” (1973), „O bere pentru calul meu” (1974), „Ploile de dincolo de vreme” (1976), „Împăratul norilor” (1976), „Podul de gheaţă” (1982) „Oraşul îngerilor” (1985).

A semnat la revistele „Steaua”, „Tribuna” şi „Contemporanul” din Cluj, la ultimele două fiind şi redactor-şef.

A scris şi piese de teatru – „Vara imposibilei iubiri” (1966), „Vis” (1968), „Aceşti îngeri trişti” (1969), „Pădurea cu pupeze”, dar şi scenarii de filme – „Prea mic pentru un război aşa de mare” (1970), „Duios Anastasia Trecea” (1980).

A fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1964, 1969, 1973, 1975, 1978, 1979 şi 1980 şi cu premiul I.L. Caragiale al Academiei în 1970.

A fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din 1981 până în 1989, iar din 24 octombrie 1997 a devenit membru corespondent al Academiei Române.

Din 2006, a fost membru titular al Academiei Române. Din acelaşi an a fost director general al Editurii Academiei Române şi vicepreşedinte al Consiliului ştiinţific editorial.

 

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

28 de minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

58 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: