Din cuprinsul articolului
Încă de la dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID, specialiștii în sănătate au analizat diferite efecte adverse și probleme de sănăate apărute după imunizare. Deși majoritatea persoanelor manifestă reacții ușoare, în anumite cazuri acestea pot provoca afecțiuni complexe.
Autoritățile din Japonia au raportat că doi bărbați și-au pierdut vița în urma imunizării cu vaccinul anti-COVID Moderna. Se pare că serurile utilizate făceau parte din loturi contaminate, suspendate ulterior.
Adminisrrarea serurilor contaminate, se pare, a fost cauza morții celor doi bărbați imunizați cu serul produs de Moderna.
Două persoane au murit după ce au primit vaccinuri Moderna COVID-19, care au fost suspendate ulterior după ce s-a descoperit că erau contaminate, a anunțat ministerul japonez al sănătății, potrivit Reuters, citat de Rador.
Bărbații, în vârstă de 30 de ani, au murit luna aceasta, la câteva zile după ce au primit a doua doză de Moderna, a precizat ministerul într-un comunicat. Fiecare a primit o doză dintr-unul din cele trei loturi de fabricație suspendate joi. Cauzele morții sunt cercetate.
România trece de 1.000 de infectări zilnice
1.015 noi infectări cu COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost înregistrate 19 decese. Numărul pacienților în stare gravă, aflați la terapie intensivă, a crescut la 243. Incidența pe ultimele 14 zile la nivel național a ajuns la 0,38 la mie.
Suntem pregătiți pentru valul 4
„ Am spus tot timpul că ar trebui să ne vaccinăm dacă vrem să trecem peste pandemie. În iarnă, când eram înaintea valului trei, problema pe care o aveam era că nu aveam doze de vaccin, nu aveam fluxuri de vaccinare. Această problemă am rezolvat-o. Astăzi avem și vaccin, avem și centru de vaccinare, oameni care sunt aici de dimineața până seara, așteaptă să vaccineze, și în condiții foarte bune.
Depinde doar de noi să trecem prin acest val patru cu cât mai puține cazuri. Trebuie să ne vaccinăm. Altă soluție nu există. Restricții, închis sau altfel de discriminări şi aşa mai departe, nu vor rezolva niciodată problema. Singura problemă, o repet, e vaccinarea…, singura soluție este vaccinarea. Altfel nu putem să trecem peste acest val patru și România este pregătită pentru valul patru”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…