Din cuprinsul articolului
Începe procesul ginecologului Florian Robe, cunoscut și ca „ucigașul de bebeluși” sau „călăul bebelușilor” de la Maternitatea Polizu. Acesta a fost acuzat în urmă cu un an de tentativă de omor calificat prin acte de cruzime, iar acum a devenit oficial inculpat, în urma audierii de la Parchetul Tribunalului București, vineri, 9 februarie.
În urma unei plângeri penale formulate în anul 2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale şi, ulterior, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Florian Robe, medic de specialitate obstetrică-ginecologie din cadrul Maternităţii Polizu, pentru tentativă de omor calificat, a transmis Parchetul Tribunalului Bucureşti, vineri.
Procurorii arată că, în 24 aprilie 2019, o femeie a născut ”o fetiţă viabilă” la Maternitatea Polizu, sub supravegherea medicului.
”Cel din urmă a declarat naşterea ca fiind un avort spontan al unui produs de concepţie de sex feminim fără semne de viabilitate. Deşi semnele de viabilitate erau evidente şi i-au fost semnalate de personalul medical care a intrat în contact cu nou-născutul, medicul a refuzat nejustificat, timp de peste 12 ore, să ia măsuri pentru acordarea îngrijirlor medicale”, scrie în comunicatul procurorilor.
Pe numele lui Robe a fost extinsă și urmărirea panală pentru fals intelectual. Anunțul a fost făcut de celebrul avocat Cuculis. Acesta a transmis mesajul pe rețelelede socializare.
Avocatul Cuculis, despre medicul Florian Robe: „Cel mai șocant caz”
„Medicul ginecolog Florian Robe, acuzat in urma cu un an de zile de tentativa la omor calificat prin cruzimi este inculpat in mod oficial, punandu-se in miscare actiunea penala. De asemenea a fost extinsa UP si pentru fals intelectual. Este unul dintre cele mai socante cazuri si pentru care am dat numele de “abatorul de copii”. Amintesc, se presupune rezonabil ca marii prematuri erau lasati sa moara , aruncati la gunoi la propriu (cazul de fata), medicul considerandu-i “produse de conceptie”, se arată în emsajul avocatului.
Cine este medicul Florian Robe și ce orori ar fi comis
Dr. Florian Robe este medic ginecolog la Spitalului Polizu, din Capitală. Acesta a fost acuzat anul trecut de tentativă de omor calificat, după în anul 2019 ar fi refuzat că acorde îngrijiri unei fetițe nou-născute, declarând nașterea avort spontan. Mai mult, a aruncat copilul la gunoi, deși acesta trăia.
Nașterea s-a produs la vârsta gestațională de 26 de săptămâni. Imediat după ce s-a născut, fetița a fost luată de medic, pusă într-o tăviță cu capac, iar apoi și aruncată într-un sac de gunoi. Mamei i s-a spus că a bebelușul nu a supraviețuit. 12 ore a stat copilul în sacul strâns la gură, până când o asistentă a auzit un plânset. A deschis punga și a avut un șoc: fetița trăia.
Martorii spun că bebelușul, dacă nu ar fi fost aruncat la gunoi, ar fi trebuit dus într-un incubator.
Mărturii vitriolante…
Noi mărturii privind presupuse acte de malpraxis ale medicului Florian Robe de la maternitatea Polizu – acuzat că a declarat decedată o fetiţă născută prematur căreia nu i-a acordat asistenţă – apar în spaţiul public.
O femeie povesteşte că, în urmă cu 11 ani, medicul i-ar fi cusut uterul de abdomen, iar timp de cinci ani a avut dureri atroce, până când a fost supusă unei alte intervenţii.
O altă mamă care a născut la termen în anul 2018 a povestit că la naştere medicul Florian Robe i-a scăpat în cap fetiţa nou născută, norocul copilului fiind că nu a căzut direct pe podea.
Femeia care îl acuză pe medicul Florian Robe de faptul că i-a cusut uterul de abdomen spune că a mers de urgenţă la spital să nască, în urmă cu 11 ani, şi a fost nevoie de operaţie cezariană. După operaţie, spune femeia, medicul nu a mai intrat în salonul ei până la externarea din spital.
„În urmă cu 11 ani eram însărcinată cu băiatul. Eu nu am avut doctor care să mă asiste şi am mers la Polizu. Acolo m-a luat domnul doctor Robe Florian şi am născut cu dânsul.
Pe timpul acela era medic rezident, din câte ştiu eu. Am venit acasă după o săptămână şi am început să am dureri foarte, foarte mari de burtă.
Timp de cinci ani am umblat prin spitale, nimeni nu îmi spunea ce am.
Într-un final, am mers la CFR 2 şi acolo am dat de o doctoriţă, nu are rost să-i dau numele, care la prima ecografie mi-a spus că am uterul cusut de burtă. Aveam dureri îngrozitoare, nopţile nu le dormeam. Zi de zi aveam dureri mari.
Am cerut doamnei doctor să-mi dea şi mie ce am avut, că am avut uterul cusut de burtă şi din păcate, dânsa nu a vrut şi a scris că am avut sarcină extrauterină. Dacă îmi dădea la mână atunci ce am avut, puteam să fac şi eu ceva”, a declarat ea pentru News.ro.
Copil scăpat în cap la naștere
O altă mamă susţine că în urmă cu cinci ani medicul Florian Robe i-a scăpat în cap fetiţa tocmai născută.
Femeia, care doreşte să rămână anonimă, a povestit că în urmă cu cinci ani l-a avut ca medic pe Florian Robe care, după ce i-a urmărit sarcina timp de câteva luni, în ianuarie 2018 a asistat-o la naştere.
„Am născut pe cale naturală, la termen. Nu am avut niciun fel de complicaţii. În momentul în care am fost dusă în sala de naştere, domnul doctor nu mi-a prins copilul, l-a scăpat în cap. Norocul fetiţei a fost că nu a fost scăpată direct pe podea.
Sub masa de ginecologie exista o găleată şi a căzut cu capul în acea găleată şi din găleată jos. M-am ridicat brusc – pentru că toată lumea, asistenţe, moaşe ţipau «A căzut copilul!» – am fost împinsă înapoi.
Apoi am fost pusă într-un cărucior, dusă în sala de recuperare. Am dat telefonul unei asistente pe care am rugat-o să facă două poze. Într-adevăr, copilul era vânăt”, a povestit mama pentru News.ro.