Sari la conținut

“Doctorul Ebola” – erou naţional

Doctorii şi cadrele medicale luptă în continuare, în Africa de Vest împotriva febrei hemoragice Ebola. Încearcă să ţină sub control răspândirea virusului, deşi mor pe capete.

Lovitura sub centură pentru Sierra Leona a venit împreună cu moartea dr. Sheik Humar Khan, care lupta pentru pacienţii lui în campania „Dr. Ebola”. A îngrijit sute de pacienţi până când a fost răpus de virus luna trecută.

Toate persoanele spun despre Khan că a fost un om care avea mereu zâmbetul pe buze, era optimist, un profesionist în medicină, specializat în virusologie şi pasionat de munca sa. A luptat împotriva bolilor şi febrelor hemoragice, precum şi împotriva Ebolei.

Era un tată de 39 de ani, care a lucrat ca fizician 10 ani de zile şi a devenit principalul virusolog în Sierra Leona. Şi-a riscat viaţa îngrijind pacienţii în mijlocul focarului de infecţie din vestul Africii. În iunie a  dat un interviu pentru un ziar local unde a vorbit despre riscul pe care îl presupune să fii medic pe timp de epidemie.

„Este un risc pe care trebui să ţi-l asumi. Dar ce trebuie să înţelegem este că o persoană bolnavă se duce prima oară la medic”, spune Khan.

A fost în prima linie de apărare împotriva virusului şi povesteşte că i-a fost frică pentru viaţa lui în cazul în care va contacta virusul.”Da normal..pentru că îmi preţuiesc viaţa, povesteşte doctorul. Si dacă îţi este frică pentru viaţa ta, vei lua toate măsurile ca să te protejezi, iar eu asta fac.”

O lună mai tărziu, pe 29 iulie, Khan s-a predat Ebolei. Sierra Leone l-a declarat erou naţional.În familia sa a fost al nouălea din cei 10 copii, cunoscut ca Humar.

Tatăl doctorului în vârstă de 93 de ani şi mama lui(89) locuiesc în Lughi, într-o casă modestă, învelită în frunziş. Acolo, părinţii şi cele două surori au vorbit despre el, în timp ce le ploua în casă. „A fost atât de apropiat de noi. Când s-a întors din Ghana, era atât de plin de viaţa. Era aşa fericit că este doctor”, spune sora lui, Mariama, cu ochii înlăcrimaţi. Spune cum Khan îi povestea că dacă vorbea cu pacienţii lui şi stabilea o conexiune cu ei, îi ajuta să se vindece mai repede. „Îi plăcea slujba asta atât de mult.”

Aissata Khan, cealaltă soră, spune că fratele ei a fost născut ca să devină doctor şi că i se citea pasiunea în ochii.Doctorul ajuta pe oricine îi călca pragul clinicii şi că nu ţinea cont de statutul financiar. Spune că „a fost de un adevărat ajutor umanităţii şi că aşa o să-şi amintească lumea”. „Mă face să mă simt mândră. Şi a făcut familia mândră, adaugă sora.

Colegul lui de breaslă, cardiologul James Russel l-a cunoscut pe Khan acum 16 ani când i-a pus aceleaşi întrebări care i au fost adresate de jurnalist. Mi-a spus foarte categoric, cu zâmbetul lui obişnuit, că „asta este ceea ce am făcut în ultimii şase până la zece ani şi că dacă am să plec, cine se va pune în locul meu”. „Am fost cu adevărat impresionat”, declară Russel.

Russsel îşi descrie prietenul ca fiind extrovertit şi un gentelman pe pământ, umil şi respectuos. Spune că în timp ce alţi doctori au rămas în capitală , Khan a preferat să se întoarcă în provincie şi să-şi continue munca împotriva infecţiilor şi febrelor hemoragice.

În timpul slujbei de la biserica romano-catolică Sf. Anthony, a fost rostită o rugăciune specială pentru bolnavii de Ebola şi cadrele medicale. Într-un interviu, părintele a spus că a rostit numele lui Sheik Humar Khan, care a fost un musulman dintr-o familie musulmano creştină şi că i-a mulţumit.

Oamenii din Sierra Leone speră că moştenirea lăsată de doctor să îi inspire pe ceilalţi în timpul crizei care continuă să le devasteze ţara, pentru că el simbolizează lucrurile cele mai bune din Sierra Leone.

Niţu Ana Maria

Sursa npr.org

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel