Categories: Ştiri sănătate

Doctorițele de la Spitalul Sfântul Pantelimon acuzate de omor calificat au fost puse în libertate. Ce a transmis ministrul Sănătății

Doctorițele de la Spitalul Pantelimon puse în libertate. Marți, 20 august, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia la măsura arestării în cazul medicilor de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

De asemenea, nu a prevăzut nicio altă dispoziţie preventivă în cazul lor, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar. Cele două doctoriţe de la Spitalul Sfântul Pantelimon din capitală, acuzate de omor calificat, urmează să fie puse în libertate.

Doctorițele de la Spitalul Pantelimon puse în libertate

Curtea de Apel Bucureşti le-a admis contestaţia la măsura arestării şi nu a prevăzut nicio altă dispoziţie preventivă în cazul lor, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar, relatează RRA.

Reamintim că Mirela Păiuş şi Maria Miron au fost arestate preventiv pe 8 august, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, după ce procurorii au anunţat, cu o zi înainte, reţinerea lor pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă de omor şi omor calificat.

Potrivit anchetatorilor, cele două doctoriţe au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secţia ATI, prin scăderea dozei de nonadrenalină. Acest fapt a condus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului.

Cum comentează ministrul Sănătății eliberarea doctorițelor din arest

Alexandru Rafila a declarat că cele două doctorițe acuzate de procurori de omor și eliberate din arest au nevoie de un moment de pauză și nu se vor întoarce imediat la muncă.

„Din moment ce instanța a hotărât că nu au niciun fel de interdicție sigur teoretic ar putea să se întoarcă la muncă, dar discutăm de două femei care au trecut printr-o săptămână foarte grea şi cu foarte multă presiune publică.

E clar că reintegrarea în muncă va fi mai dificilă şi nu pot face eu comentarii faţă de situaţia în care se găsesc ele. Dar în mod evident oricine trece printr-o astfel de experiență nu cred că se poate întoarce la muncă, mai ales că discutăm de oameni care lucrează în terapie intensivă şi îngrijire pacienți critici. Trebuie în mod evident o perioadă de pauză”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, la Antena 3 CNN.

Minsitrul Sănătății spune că e nevoie de respectarea prezumției de nevinovăție în cazul medicilor de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

„Cred că în România trebuie să înţelegem: suntem ţară din Uniunea Europeană şi trebuie să respectăm prezumția de nevinovăție până la stabilirea vinovăției de către o instanţă şi trebuie să respectăm demnitatea umană şi demnitatea profesională, mai ales că discutăm de două femei tinere. Dacă sunt vinovate, evident, vor trebui să se plătească pentru vina lor.

Dar repet lucrurile acestea trebuie să le respectăm, cel pun aşa cred eu. Mai ales dacă acest lucru se răsfrânge şi către corpul medical, ceea ce creează o presiune care nu este în niciun fel favorabilă pacienților din România, pentru că medicii trebuie să lucreze în condiţii de confort şi de respect, aşa cum şi pacienții trebuie îngrijiți cu mult profesionalism şi multă grijă”, a mai spus Alexandru Rafila.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

8 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

38 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: