De ce vitamine și minerale are de fapt nevoie organismul
Prof. Ihor Huk, Șeful Departamentului de Chirurgie de la o clinică privată din Viena, doctor în medicină și om de știință apreciat cu peste 300 de lucrări, publicate în jurnale medicale valoroase, a dezvăluit, pentru Doctorul Zilei, care sunt ultimele descoperiri în sănătate
Elena Oceanu
Recomandările medicilor de acum „sunt învechite, sunt din secolul al XVII-lea, iar noi trăim în secolul XXI. Chiar și studenții mei învață din acele manuale vechi și când i-am întrebat care e cel mai important element din corpul nostru, 99% au spus că oxigenul. Greșit! Știm de 20 de ani că nu oxigenul e cel mai important element din corpul nostru, ci oxidul nitric, iar un om de știință, prieten cu mine a luat un premiu Nobel pe această temă, în 1997”.
Potrivit prof. Huk, inima poate bate mai mult fără oxigen decât fără oxid nitric. Dacă eliminăm din inimă oxidul nitric, se oprește imediat. Creierul, memoria pe termen lung funcționează, codează informația cu ajutorul oxidului nitric. Sistemul imunitar luptă cu bacteriile, cu virusurile, cu cancerul, cu ajutorul oxidului nitric. „Acum înțelegeți de ce oxidul nitric este mai important decât oxigenul?”
Oxidul nitric îl obținem din alimente
Oxigenul îl obținem ușor, prin repsirație. Dar oxidul nitric îl obținem prin alimentație, din alimente cu nitrogen. Ce să mâncăm ca să obținem oxid nitric? „Dovleac sau nuci pentru că aceste alimente au o concentrație mare de arginină, un aminoacid necesar pentru sintetizarea oxidului nitric, în organism. Dacă mănânci zilnic aceste alimente, memoria va fi foarte bună și vasele de sânge foarte sănătoase. E nevoie 100-150 de grame de arginină pe zi. Dar e imposibil să mănânci zilnic dovleac și nuci, așa că poți lua capsule cu arginină” a explicat prof. Huk, pentru Doctorul Zilei.
În afară de arginină mai sunt factori care au legătură cu oxidul nitric. Calciul e unul dintre ele. „Pe lângă calciu, ai nevoie și de vitamina D3, care e de fapt un hormon, astăzi cu toții știm că D3 e un hormon care controlează calciul. Avem nevoie și de vitamina K2 care controlează calciul și previne acumularea lui în rinichi sub formă de pietre. Dacă aveți toți acești factori, atunci creierul, vasele de sânge, inima, sistemul imunitar vor funcționa perfect. Nu vă veți îmbolnăvi niciodată, vă garantez!” a mai spus prof. Ihor Huk, pentru Doctorul Zilei.
De aceea recomandarea medicului e ca fiecare dintre noi să mergem anual la analize să verificăm concentrația de calciu și vitamina D3. ”Eu iau între 15 și 20 de mii de unități de D3 pe zi. Recomandările medicilor de acum sunt învechite, 2000-5000 de unități sunt cantități foarte mici, nu poți face supradoză de D3, corpul nostru are nevoie de cantități foarte mari, de aceea mulți oameni au deficit,” a adăugat Șeful Departamentului de Chirurgie de la Wiener Privatklinik.
„Dacă îți iau calciul din organism, vei muri”
Prof. Huk spune că avem nevoie, de asemenea și de 500 miligrame de calciu, pe zi și de 100-200 de micrograme de vitamina K2. ”Majoritatea medicilor recomandă să luați magneziu, fără să se gândească la elementele din care e construit corpul uman. Avem nevoie de 40 de ori mai puțin magneziu decât de calciu. Dacă îți iau calciul din organism, vei muri. 99% din corpul uman e construit din 6 elemente: Oxigen (65%), Carbon (18%), Hidrogen (10%), Nitrogen (3%), Calciu (1,5%), Fosfor (1,2). Restul de 11 elemente reprezintă sub 1%: Potasiu (o,2%), Sulf (0,2%), Clor (0,2%), Sodiu (0,1%), Magneziu (0,05%), Fier (<0,05%), Cobalt (<0,05%), Cupru (<0,05%), Zinc (<0,05%), Iod (<0,05%), Seleniu (<0,05%)”, a completat prof. Huk.