Sari la conținut

DNA: Constantin Dina, șeful Corpului de control din Ministerul Sănătății, urmărit penal pentru fraudarea unui examen

DNA: Constantin Dina, șeful Corpului de control din Ministerul Sănătății, urmărit penal pentru fraudarea unui examen.

Constantin Dina a fost pus sub urmărire penală de DNA într-un dosar în care este acuzat că la un concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu i-ar fi transmis unuia dintre candidaţi o parte din subiecte.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Constantin Dima, care era preşedinte al comisiei de concurs, pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Director al Corpului de control din Ministerul Sănătăţii, urmărit penal pentru fraudarea unui examen. Acuzaţiile DNA

DNA: Constantin Dina, șeful Corpului de control din Ministerul Sănătății, urmărit penal pentru fraudarea unui examen

„Procurorii de la Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Constantin Dima, care era preşedinte al comisiei de concurs, pentru comiterea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”, se arată într-un comunicat al DNA.

În perioada februarie – 6 martie, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătăţii, Constantin Dina ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

„Acţionând în această manieră, Dina ar fi facilitat obţinerea de către candidatul favorizat a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă. Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenţiei procurorilor anticorupţie”, mai precizează procurorii anticorupţie.

Constantin Dina s-a retras din funcția de șef al Corpului de control din Ministerul Sănătății. Potrivit Gândul, surse din rândul anchetatorilor au afirmat că procurorii DNA au făcut, în 10 martie, percheziții la Ministerul Sănătății, într-un caz privind suspiciuni de nereguli în organizarea de către acesta a unui concurs pentru ocuparea unei funcții din cadrul Direcției Control și Integritate.

Mai mult, instituția a transmis oficial un punct de vedere privind un posibil conflict de interese, după ce în declarația sa de avere a apărut o sumă consistentă primită de la o firmă privată.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel