Din cuprinsul articolului
Diureticele sunt folosite pentru a ajuta organismul să elimine excesul de sare sau fluide din organism. Persoanele care suferă de tensiune arterială ridicată, țesuturi inflamate sau afecțiuni ai rinichilor le folosesc pentru a trata simptomele specifice. Iată cum poți să beneficiezi de un efect diuretic, prin alimentație!
Excesul de fluide din organism poate influența negativ modul în care inima funcționează și cazua dificultăți de respirație, potrivit Medical News Today. Deși diureticele sunt de obicei prescrise de medici, sub formă de medicamente, există alimente care pot oferi același efect. Cu toate acestea, este recomandat să ceri sfatul medicului înainte de a decide că ai nevoie de beneficiile unui astfel de tratament. În caz contrar, te poți confrunta cu efecte adverse.
Ghimbir
Ghimbirul este adesea utilizat pentru proprietățile lui detoxifiante. De obicei, este consumat sub forma de ceai sau este adăugat în anumite băuturi. Proprietățile sale de purificare a organismului sunt reprezentate de efectul diuretic pe care îl creează.
Pătrunjel
Pătrunjelul stimulează procesul de formare a urinei, potrivit unui studiu efectuat pe rozătoare. De asemenea, oamenii l-au utilizat pentru efectul său diuretic timp de mulți ani. Se poate consuma proaspăt sau uscat pentru a obține cele mai bune rezultate.
Cafea
Cafeina poate avea un efect diuretic de scurtă durată. Cafeina se găsește atât în cafea, cât și în alte ceaiuri, sucuri sau energizante. Cu toate acestea, organismul poate dezvolta o rezistență la această subtanță, motiv pentru care efectele diuretice nu se mai observă după un anumit timp.
Hibiscus
Hibiscusul este o plantă care ajută organismul să elimine fluidele în exces, cu ajutorul efectului său diuretic. De asemenea, hibiscusul previne apariția deficienței de potasiu. Se consumă, de obicei, sub formă de supliment alimentar sau ceai.
Diureticele pot avea, de asemenea, efecte dăunătoare, motiv pentru care se recomandă sfatul medicului înainte de a începe un astfel de tratament. Acestea pot diminua nivelul de minerale esențiale, precum magneziul. În timpul tratamentului cu diuretice se recomndă efectuarea unui set de analize, periodic.